ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Abrudean: Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică

ADRIAN VEŞTEA, DESEMNAT PREMIER - Abrudean: Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică. El menţionează că soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile.

”Nominalizarea lui Adrian Veştea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au văzut şi trăit multe în politică”, spune Mircea Abrudean pe Facebook. 
 
El arată că, după depunerea mandatului de către Eugen Tomac, aşa cum a spus şi zilele trecute, soluţia democratică şi constituţională ar fi presupus reluarea consultărilor şi identificarea unei majorităţi viabile.
 
”În absenţa acestei noi runde de consultări, Partidul Naţional Liberal va discuta în forurile statutare pentru a lua o decizie oficială”, mai scrie Abrudean în mesaj. 
 

Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a reacţionat dur la anunţul preşedintelui referitor la nominalizarea liberalului Adrian Veştea pentru postul de premier, afirmând că nu a fost anunţat în legătură cu această decizie, pe care o consideră ”un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”.

 
 
 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră