Deputatul Adrian Prisnel a afirmat că Biroul Naţional al USR decredibilizează USR Dolj prin susţinerea lui Cezar Drăgoescu, un „rasist, xenofob şi homofob pentru funcţia de viceprimar al Craiovei”. El mai precizează că se delimitează de această decizie şi speră ca Biroul Naţional al PLUS să evalueze serios dacă este oportun ca un asemenea om să ajungă într-o funcţie publică, cu girul lor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Biroul Naţional al USR decredibilizează USR Dolj prin susţinerea unui rasist, xenofob şi homofob pentru funcţia de viceprimar al Craiovei. La cererea preşedintelui PLUS Dolj, Gabriel Păunică, în şedinţa de astăzi, Biroul Naţional al USR a decis, cu încălcarea statutului şi a autonomiei filialelor, acordarea sprijinului politic lui Cezar Drăgoescu pentru funcţia de viceprimar al Craiovei, împotriva deciziei USR Craiova din 4 octombrie. Forul care acordă sprijinul politic pentru funcţii la nivel local este expres menţionat în statut: conform art. 24 lit. c, iar biroul naţional pentru funcţii naţionale. În această privinţă, ne vom adresa Comisiei Naţionale de Arbitraj cu o contestaţie asupra deciziei Biroului Naţional”, a scris Adrian Prisnel sâmbătă pe Facebook.
 
Acesta a adăugaut să acelaşi Biroul Naţional al USR invalidase, în urmă cu câteva zile, decizia de susţinere a lui Cezar Drăgoescu pentru alegerile parlamentare din motive de integritate şi oportunitate politică, lucru inexplicabil luând în considerarea hotărârea de acum privind funcţia de viceprimar al Craiovei.
 
„Este inexplicabilă susţinerea Biroului Naţional pentru un membru care în urmă cu câteva zile a fost invalidat de acelaşi Birou Naţional atât din motive de integritate, cât şi de oportunitate politică. Problemele de comportament şi de integritate ale domnului Cezar Drăgoescu au adus USR un prejudiciu de imagine consistent, fiind subiectul a zeci de articolele de ziar şi cauza a numeroase reacţii negative ale simpatizanţilor noştri. Contrar celor susţinute de majoritatea coagulată în jurul lui Dan Barna, afirmaţiile rasiste şi homofobe ale lui Cezar Drăgoescu vor pune o ştampilă pe USR, oricare ar fi funcţia pentru care domnul Drăgoescu este susţinut. Ne autoetichetăm rasişti şi homofobi şi riscăm să pierdem încrederea electoratului USR, în judeţul nostru şi nu numai”, a completat Prisnel.
 
Deputatul USR mai spune că partidul se va decredibiliza în faţa cetăţenilor, în condiiţiile în care USR a decis că Cezar Drăgoescu nu a fost suficient de integru să fie parlamentar, îmnsă este destul de integru să fie viceprimar al Craiovei.
 
„USR nu va fi credibil în faţa cetăţenilor să susţină că acest om nu a fost suficient de integru pentru a fi parlamentar, dar e suficient de integru pentru a fi viceprimar al Municipiului Craiova. Noi, în Craiova, nu suntem cetăţeni de rangul doi. Mă delimitez de decizia Biroului Naţional al USR şi sper ca Biroul Naţional PLUS să evalueze dacă este oportun ca un astfel de om să ajungă într-o funcţie publică şi cu girul lor”, a conchis Prisnel.
 
Cu privire la Cezar Drăgoescu, acesta a fost acuzat de rasism şi homofobie după ce în mai multe mesaje interne a scris despre Valeriu Nicolae că este „ţigan” şi despre Dacian Cioloş că este „securistul şi bunosul ăla”, iar despre cei din comunitatea LGBT se referea folosind termenul de  „bulangii”.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.