România a pierdut alegerile pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul 2020-2021, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Estonia a obţinut un număr mai mare de voturi, fiind aleasă ca reprezentant al Grupului Est-European. Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, după ce România nu a obţinut un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2020-2021, că unele "declaraţii politice nediplomatice, iresponsabile şi contraproductive" formulate fără mandat şi în afara competenţelor lor de unii reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române au condus la "alienarea sprijinului deja exprimat de unele state partenere şi la reticenţă faţă de candidatura României". "Eforturile diplomatice depuse au fost, astfel, boicotate, fiind creată impresia, eronată pe fond, a unei lipse de predictibilitate a României faţă de dosare de politică externă importante, sensibile şi complexe", arată şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iohannis, după ce România nu a devenit membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU: Declaraţii politice iresponsabile şi contraproductive formulate de reprezentanţi de nivel înalt ai autorităţilor române au dus la alienarea sprijinului unor state

Potrivit MAE, România a candidat, în 7 iunie, pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, pentru mandatul 2020- 2021. În primul tur, România a obţinut un număr de 78 de voturi.

În ultimul tur al alegerilor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU, Estonia a obţinut un număr mai mare de voturi, fiind aleasă ca reprezentant al Grupului Est-European.

"România s-a angajat mai târziu în această campanie, practic din 2017, din dorinţa de a contribui la întărirea rolului unic al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), de garant al păcii şi securităţii mondiale, de promotor al dezvoltării durabile şi susţinător al drepturilor omului. Indiferent de rezultatul final, acţiunile diplomatice derulate pe parcursul acestei campanii au consolidat profilul internaţional al României şi au condus la dinamizarea şi, în unele cazuri, relansarea relaţiilor bilaterale cu state membre ONU din areale geografice îndepărtate şi dificil accesibile, neacoperite de actuala reţea diplomatică a ţării noastre", arată MAE, într-un comunicat de presă transmis vineri seară.

Conform sursei citate, campania a generat o revigorare a dialogului României cu organizaţii regionale şi subregionale din întreaga lume şi o mai bună cunoaştere a realităţilor şi provocărilor pe care acestea le înfruntă.

"România va rămâne profund angajată în susţinerea Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar diplomaţia română va continua să se implice în promovarea obiectivelor acesteia şi să lucreze pentru a consolida locul României între naţiunile implicate în efortul de a asigura progresul către o lume mai sigură, mai liberă şi mai prosperă", mai arată MAE.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.