Miniştrii de Interne şi de Justiţie din UE se reunesc joi şi vineri la Bucureşti agenda discuţiilor urmând să includă terorismul, cooperarea poliţienească, zona Schengen, cooperarea judiciară în materie penală, civilă şi comercială, obţinerea probelor electronice în materie penală. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, la Palatul Parlamentului, unde are loc reuniunea, că trebuie găsit un echilibru între menţinerea securităţii şi siguranţei cetăţenilor din statele expuse riscului terorist şi presiunii migratorii şi "valoarea fundamentală care este reprezentată de spaţiul european de liberă circulaţie".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Carmen Dan: Trebuie să identificăm un echilibru între menţinerea securităţii şi siguranţei acestor cetăţeni din statele expuse riscului terorist şi presiunii migratorii şi valoarea fundamentală care este reprezentată de spaţiul european de liberă circulaţ

Joi este programată reuniunea miniştrilor de Interne, pe teme precum terorism, cooperarea poliţienească, migraţie şi azil, la final fiind programată o conferinţă de presă a ministrului Afacerilor Interne Carmen Dan, dar şi a altor invitaţi.

Vineri se desfăşoară secţiunea justiţie, discuţiile urmând să aibă ca subiecte modalităţi de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială, obţinerea probelor electronice în materie penală, protejarea persoanelor în spaţiul cibernetic printr-un răspuns eficient al justiţiei penale, cu respectarea cerinţelor statului de drept şi a drepturilor fundamentale ale omului, viitorul cooperării judiciare în materie penală în cadrul spaţiului comun al Uniunii Europene.

Şi cea de a doua zi a reuniunii se va încheia cu o conferinţă de presă, a ministrului Justiţiei Tudorel Toader, dar şi a altor participanţi la reuniune.

De asemenea, la reuniune sunt aşteptaţi Dimitrios Avramopoulos - comisar european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Julian King - comisar european pentru uniunea securităţii, Gilles De Kercjove - coordonator UE Antiterorism, Catherine De Bolle Director executiv Europol, Claude Moraes  - preşedinte al Comisiei LIBE, Fabrice Leggeri  director executiv Frontex.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.