România se menţine pe primul loc în ceea ce priveşte numărul investigaţiilor vizând fraude cu fonduri europene finalizate, conform Raportului pe 2017 al Oficiului European de Luptă Antifraudă, care include referiri la cazul Teldrum, fără a-l nominaliza.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comform raportului, România se află pe primul loc în ceea ce priveşte imvestigaţiile încheiate referitoare la managementul sau la cheltuirea fondurilor UE la nivel regional sau naţional. Un număr de 11 cazuri au fost încheiate cu privire la România, în 8 dintre acestea fiind emise recomandări.

În ceea ce priveşte corupţia vizând fondurile europene, OLAF menţionează că există un trend privind existenţa unor înţelegeri între câştigătorul unei licitaţii şi consultant sau beneficiarul finanţării sau acela în care există un real conflict de interese, în acest sens fiind indicate două cazuri din România cu bani proveniţi din Fondul European de Dezvoltare Regională. OLAF descrie un caz în care reprezentanţii unui consiliu judeţean, beneficiarul, au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii companiei care a stabilit specificaţiile tehnice pentru un drum, astfel încât să fie stabilite criterii restrictive în documentaţia de licitaţie de care să beneficieze un anumit operator economic, în timp ce alţi ofertanţi au fost descalificaţi în etapa iniţială de evaluare.

Cele două entităţi au falsificat un număr mare de documente, inclusiv proiectul tehnic şi memorandmul pentru construirea drumului, documentele nefiind folosite doar la licitaţie, ci şi pentru a cere rambursări de fonduri de la Autoritatea de Management, rezultând alocări nejustificate de fondurie UE.

OLAF a calculat că paguba finaciară adusă bugetului UE de aceste cazuri este de aproximativ 21 de milioane de euro reprezentând valoarea totală a finanţării plătite de autoritatea de management. OLAF a recoamndat recuperarea întregii sume şi a emis recomandări de ordin judiciar către Direcţia Nsţională Anticorupţie, care a deschis o investigaţie.

"În noiembrie 2017, DNS a formulat acuzaţii la adresa unor oficiali de rang înalt pentru fraudă cu fonduri europene, pentru crearea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu", se arată în raport, care face astfel referire la dosarul Teldrum, în care este implicat liderul PSD Liviu Dragnea.

OLAF a finalizat în 2017 197 investigaţii şi a emis 309 recomandări către autorităţi naţionale sau europene relevante.

De asemenea, OLAF a recomandat recuperarea a peste 3 miliarde de euro din bugetul UE.

De asemenea, în 2017 OLAF a deschis 215 noi investigaţii, ca urmare a 111 analize preliminare realizate de experţii Oficiului.

Totodată, OLAF a reuşti să reducă durata investigaţiilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.