Liderii europeni au reacţionat, marţi seară, după situaţia din POlonia, exprimând atât ângrijorarea pentru escaladarea situaţiei, cât şi sprijinul necondiţionmat pentru Polonia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alarmaţi de informaţiile privind o explozie în Polonia, în urma unui atac masiv cu rachete ruseşti asupra oraşelor ucrainene. Transmit condoleanţe şi transmit cel mai puternic mesaj de sprijin şi solidaritate cu Polonia şi cu prietenii noştri ucraineni.Monitorizăm îndeaproape situaţia şi suntem în contact cu autorităţile poloneze şi cu partenerii şi aliaţii noştri”, a scris pe Twitter, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis că ”Europa este Przewodów”.  

”Profund îngrijorată de evoluţiile din Polonia în această seară, după ce au fost raportate explozii şi victime în urma atacului cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei. În timp ce urmărim îndeaproape situaţia, toate gândurile mele şi solidaritatea sunt cu poporul polonez”, a adăugat Metsola.  

Şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis un mesaj: ”Şocat de vestea că o rachetă sau altă muniţie a ucis oameni pe teritoriul polonez. Condoleanţe familiilor. Suntem alături de Polonia. Sunt în contact cu autorităţile poloneze, cu membrii Consiliului European şi cu alţi aliaţi”.  

Două persoane au fost ucise în Polonia de rachete ruseşti care au căzut pe teritoriul acestei ţări membre NATO, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane.   

Deocamdată, nu au fost stabilite condiţiile în care au căzut rachetele.   

Mariusz Gierszewski, reporterul postului polonez de radio ZET, care a scris iniţial că rachete ruseşti rătăcite au lovit Polonia, a postat pe Twitter o actualizare potrivit căreia este vorba probabil de rămăşiţe ale unei rachete doborâte.  

”Sursele mele din cadrul serviciilor spun că ceea ce a căzut la Przewowo sunt cel mai probabil rămăşiţele unei rachete doborâte de către Forţele Armate ale Ucrainei”, a scris Gierszewski pe Twitter.  

Ministerul rus al Apărării a reacţionat la informaţiile despre rachetele ruseşti căzute în Polonia şi a spus că sunt o ”provocare” destinată ”escaladării situaţiei”.  

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a convocat Consiliul de Apărare a ţării, iar premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a convocat o reuniune urgentă a Comitetului pentru Securitate Naţională şi Apărare.   

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.