Primarul socialist al Chişinăului Ion Ceban s-a aflat joi, în vizită la Bucureşti, la invitaţia primarului general Gabriela Firea, cu care însă nu s-a întâlnit, el spunând că nici nu era programată o astfel de întâlnire. El a avut, însă întrevederi cu viceprimarul Aurelian Bădulescu şi cu primarii sectoarelor 1 şi 6 ale Capitalei, conform postărilor de pe pagina sa de Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceban spune că s-a întâlnit mai întâi cu Daniel Tudorache, primarul sectorului 1, apoi cu Gabriel Mutu, primarul sectorului 6, şi cu viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu.

El prezintă şi scrisoarea prin care Gabriela Firea l-a felicitat pentru alegerea în funcţie şi l-a invitat la Bucureşti, precizând că nu a avut programată o întrevedere cu primarul Capitalei.

”Am fost sau nu invitat la Bucureşti? Public scrisoarea şi vreau să declar următoarele: pentru astăzi nu a fost preconizată o întrevedere cu primarul general de Bucureşti, Gabriela Firea. Ne propunem să revenim la Bucureşti în perioada imediat următoare, unde ne preconizăm să organizăm şi o Serată a Chişinăului la Bucureşti”, notează primarul Chişinăului.

El are mai multe postări referitoare la discuţiile purtate la Bucureşti.

”Astăzi, am avut mai multe întrevederi bune în Capitala României. Ultima şi cea de-a treia întâlnire a fost cu viceprimarul general de Bucureşti, Aurelian Bădulescu. Am mulţumit pentru deschidere şi aprecierea oficialilor, dar şi pentru multiplele proiecte implementate de România în Republica Moldova, începând cu reparaţia grădiniţelor dar şi altele în diverse domenii. Am reiterat disponibilitatea de a colabora şi am primit şi un răspuns pozitiv în acest sens. Aurelian Bădulescu a declarat că ar fi bine o mai mare cooperare dintre primăriile noastre, ceea ce este îmbucurător. Am zis că am o echipă puternică şi vin cu obiective concrete care îmi propun să îmbunătăţească infrastructura municipiului Chişinău şi viaţa locuitorilor”, scrie Ceban.

El spune că a discutat la Bucureşti mai multe subiecte de infrastructură, cum are fi: maternitatea nr. 2 din capitală, Biblioteca municipală ,, Bogdan Petriceicu Haşdeu, multe alte proiecte, autobuze şi echipamente medicale care urmează să vină ca donaţie din partea Bucureştiului în scurt timp şi că, în următoarele săptămâni, grupuri de specialişti vor merge pentru a face schimb de experienţă în diverse domenii.

Ceban anunţă că a avut o primă întrevedere cu primarul sectorului 1, Daniel Tudorache.

”Avem intenţia de a repara blocul vechi (bloc A) al liceului „Gheorghe Asachi" din str. Bucureşti, 64, în cadrul unui proiect de restaurare, în valoare de aproape 62 demilioane de lei. Aperăm să fie reabilitat graţie relaţiilor stabilite între Pretura sectorului Centru şi sectorul 1 al municipiului Bucureşti, la fel legături orientate spre iniţierea şi dezvoltarea proiectelor în diverse domenii ale sectorului public. În acelaşi timp, Primăria Chişinău va asigura acoperirea cheltuielilor de efectuare a expertizei tehnice a edificiului, elaborarea documentaţiei de proiect şi devizului de cheltuieli, de efectuare a expertizei tehnice a proiectului de execuţie, asistenţă tehnică şi supravegherea tehnică”, afirma Ceban.

El susţine că Tudorache şi-a exprimat disponibilitatea de a continua colaborarea.

O altă întâlnire a fost cea cu primarul sectorului 6 al Capitalei, Gabriel Mutu, cu care a semnat un acord de coooperare între primaria sectorul 6 al municipiului Bucureşti, cu pretura sectorului Buiucani al municipiului Chişinău.

”Datorită acordului, intre cele două sectoare din Bucureşti şi Chişinău, va fi reabilitat parcul ,, Alunelul ,,din sectorul Buiucani cu suportul acordat de primăria sectorului nr.6. Astfel, va fi construit un havuz, sistem de irigare, iluminat, instalat mobilier urban, amenajat teatru de vară şi create spaţii de joacă pentru copii şi terenuri de sport, dar şi alte lucrări. Totodată, acordul prevede colaborări pe mai multe dimensiuni şi în diferite domenii, cum ar fi: schimburi de experienţă şi derularea unor proiecte în domeniul dezvoltării locale, promovarea reciprocă în domeniile dezvoltării economice, culturii, tineretului, educaţiei, turismului, schimburi interinstituţionale în diverse domenii de competenţă”, relatează primarul Chişinăului.

El precizează că înaintea evenimentului de semnare a acordului, care s-a desfăşurat în prezenţa mai multor consilieri locali, a avut o întrevedere separată cu primarul sectorului, Gabriel Mutu.

La sfârşitul lunii noiembrie, la puţin timp după ce a fost ales, Ceban a fost în vizită de lucru la Moscova, unde s-a întâlnit cu viceprim-ministrul, reprezentantul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Republica Moldova, Dmitrii Kozak.

”Am primit felicitări cu ocazia alegerii mele în funcţia de primar general al municipiului Chişinău şi mi-a dorit succes în exercitarea mandatului. Am avut o discuţie constructivă şi am abordat mai multe subiecte din domeniul, economic, social, cultural şi educaţie. La fel, am convenit sa avem o colaborare strânsă, între municipiul Chişinău cu oraşele şi regiunile din Federaţia Rusă. Am convenit sa elaboram un plan de acţiuni pentru perioada urmatoare. Ştiu că este un potenţial enorm în acest sens. Îl vom valorifica împreună”, scria Ceban pe Facebook.

De asemeneam el s-a întâlnit cu primarul Moscovei Serghei Sobeanin.

”Moscova are multe exemple frumoase de dezvoltare urbană pe care le putem prelua şi implementa în Chişinău. Vom reuşi!”, afirma Ceban după întâlnire.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.