Preşedintele Germaniei, Joachim Gauck va începe, luni, o vizită de stat în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, pe lângă întâlnirile oficiale acesta urmând să viziteze, împreună cu şeful statului român, oraşul Sibiu, unde va merge la Liceul Brukenthal şi la biserica fortificată de la Cisnădie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Republicii Germania va fi întâmpinat, pe platoul de ceremonii al Palatului Cotroceni, luni, la ora 12.15,  de către preşedintele Klaus Iohannis. Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri  tête-à-tête şi convorbiri oficiale, iar la ora 13.50, în Sala Unirii, va avea loc o declaraţie de presă comună. 

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor vor fi identificate modalităţile cele mai eficiente de dezvoltare şi intensificare a relaţiilor bilaterale, consolidate de dinamica dialogului politic, schimburile economice solide, dar şi de rolul important al minorităţii germane din România care, alături de comunitatea de români din Germania, este una dintre cele mai bine integrate pe piaţa muncii germane.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate

Preşedintele Klaus Iohannis va sublinia interesul părţii române faţă de intensificarea relaţiilor de tip strategic cu Germania, inclusiv cu landurile federale germane, precizează Administraţia Prezidenţială.

În ceea ce priveşte componenta economică a relaţiei bilaterale, România îşi doreşte consolidarea în continuare a acesteia, plecând de la faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează o cincime din volumul comerţului exterior al ţării noastre şi al treilea investitor în economia românească. Cei doi preşedinţi vor participa, de altfel, în data de 22 iunie, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani şi români pentru a discuta asupra modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale economice.

În discuţiile pe care le va avea cu omologul german, preşedintele Iohannis va prezenta poziţia României asupra modalităţilor de gestionare a provocărilor complexe, interne şi externe, cu care se confruntă Uniunea Europeană la ora actuală, inclusiv în vecinătatea apropiată. Consultările vor cuprinde şi un schimb de opinii asupra apropiatului summit NATO, în cadrul căruia Klaus Iohannis va evidenţia necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al Alianţei.

Tot luni, la ora 16.45, premierul Dacian Cioloş se va întâlni cu preşedintele Joachim Gauck care, ulterior, va avea discuţii, la Palatul Parlamentului, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi cu Florin Iordache, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.   

Marţi, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale în România, preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, va rosti alocuţiunea ”Europa: pasiune pentru raţiune“. Manifestarea are loc la invitaţia ”New Europe College“ şi a Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti. Discuţia finală va fi moderată de Andrei Pleşu, preşedinte al ”New Europe Foundation“ şi  al Forumului Româno-German. 

Tot marţi, preşedintele federal Gauck se va afla la Sibiu, împreună cu preşedintele României, Klaus Iohannis, alături de care va merge apoi la Cisnădie, unde va vizita biserica fortificată din această localitate. Această vizită se află sub semnul patronajului pe care cei doi şefi de stat ai României şi Republicii Federale Germania îl exercită împreună, din luna aprilie 2014, asupra Fundaţiei "Bisericile fortificate“.

La Sibiu, preşedintele federal Gauck va avea discuţii şi cu reprezentanţi ai Forumului Democrat al Germanilor din România şi va vizita primăria oraşului, Liceul Brukenthal şi Biserica Evanghelică.

Preşedintele german Joachim Gauck a anunţat pe 6 iunie că nu va candida pentru un al doilea mandat, după ce îl încheie pe cel în curs, de cinci ani. Gauck, în vârstă de 76 de ani, un fost pastor şi activist pentru drepturile omului din fosta Republică Democratică Germania (RDG) deţine funcţia de preşedinte, un post esenţial onorific, din 2012.

Înainte de anunţul său, presa germană a speculat în legătură cu cine va fi posibilul său succesor. Între posibilii candidaţi la funcţia de preşedinte al ţării se află preşedintele Camerei inferioare a Parlamentului german Norbert Lammert; ministrul de Finanţe Wolfgang Schaeuble şi ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier. Mandatul lui Gauck se încheie în martie 2017.

Preşedintele german are un rol onorific şi reprezintă ţara în probleme legate de dreptul internaţional şi la reuniuni oficiale. El nu este ales prin vot popular, ci de o comisie, Convenţia Federală, care este formată din membri ai Parlamentului german şi din delegaţi trimişi de Parlamentele landurilor. Preşedintele este ales pentru un mandat de cinci ani şi poate fi reales o dată.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.