Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj la doi ani de la atacurile atroce comise de Hamas împotriva Statului Israel, arătând că România reiterează apelul său pentru încetarea imediată a focului şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor şi solicită livrarea fără obstacole a ajutorului umanitar către populaţia civilă din Gaza.
”Astăzi se împlinesc doi ani de la atacurile atroce comise de Hamas împotriva Statului Israel. Suntem solidari cu toate victimele şi familiile acestora, împărtăşind durerea lor”, transmite preşedintele, într-o postare pe platforma X.
”România reiterează apelul său pentru încetarea imediată a focului şi eliberarea necondiţionată a tuturor ostaticilor. De asemenea, solicităm livrarea fără obstacole a ajutorului umanitar către populaţia civilă din Gaza”, arată şeful statului.
Potrivit preşedintelui, ”România salută reluarea negocierilor de pace, pe baza cadrului iniţiativei de pace a preşedintelui Trump”.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.