Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că Grupul de Luptă al NATO în România, sub comandă franceză, este în faza de constituire şi va fi gata curând. Anunţul a fost făcut marţi seară, în cadrul emisiunii Talk News, difuzată la Profit News.
„Grupul, care are, în acest moment, naţiunea franceză ca naţiune cadru, deci ea este organizatorul, a adus deja în România vreo 500 de francezi, 300 de belgieni, vor veni olandezi. S-a mai anunţat Portugalia şi chiar un detaşament polonez s-a anunţat recent. Deci, se constituie şi va fi terminat acest grup. În acest moment, avem în total în jur de 2000 de soldaţi americani în România”, a precizat Vasile Dîncu.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit şi marţi, în cadrul declaraţiei de presă comune cu omologul său polonez, despre necesitatea unei prezenţe militare sporite aliate în ţara noastră şi în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei, un exemplu clar şi necesar în acest sens reprezentându-l crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
"Avem nevoie, urgent, de o consolidare consistentă şi echilibrată a Flancului Estic, de o Prezenţă Înaintată unitară şi întărită. Este necesară o prezenţă militară sporită aliată în ţara noastră şi în regiunea Mării Negre, ca răspuns cu caracter strict defensiv la agresiunea Rusiei. Un exemplu clar şi necesar în acest sens îl reprezintă crearea cât mai rapidă a unui Grup de Luptă NATO în România. Trebuie să luăm măsuri imediate, cu efecte pe termen lung şi voi susţine acest lucru şi la Summitul NATO care va avea loc acum, joi, la Bruxelles", a afirmat preşedintele.
Potrivit CNN, înainte de război, România avea, pe teritoriul său, 900 de soldaţi NATO, toţi americani. Alţi 1000 au fost detaşaţi de SUA din Germania la începutul lunii februarie. Grupul de Luptă sub comandă franceză ar urma să aibă între 1000 şi 1200 de militari.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.