Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a spus, la prezentarea bilanţului său după şase luni de mandat, că regretă faptul că nu a reuşit să numească ambasadori, dar îşi asumă acest lucru, în condiţiile în care el doar propune ambasadori.
Teodor Meleşcanu a prezentat marţi bilanţul primelor şase luni de mandat.
“Mi-aş fi dorit foarte mult ca în timpul mandatului meu, care nu ştiu cât va ţine, să numesc şi eu câţiva ambasadori. N-am reuşit până acum, mi-o asum ca pe o lacună în activitatea mea de ministru de Externe. Din păcate nu eu decid, eu propun”, a răspuns Teodor Meleşcanu, întrebat ce regretă după 6 luni de când se află la conducerea MAE.




























