Ministrul român al Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a avut, în marja reuniunii Adunării Generale a ONU, o întrevedere cu Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat SUA pentru afaceri europene şi euro-asiatice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul întrevederii au fost abordate aspecte legate de parteneriatul strategic bilateral, inclusiv din perspectiva lucrărilor task/force-ului româno-american care va avea loc la 26 septembrie 2016 la Washington DC. Ambele părţi şi-au manifestat interesul de a extinde şi aprofunda colaborarea economică, prin promovarea unor proiecte investiţionale de substanţă, precizează MAE.

Conform sursei citate, au fost trecute în revistă o serie de teme privind securitatea regională, atât în vecinătatea estică cât şi cea sudică, cu accent pe evoluţiile în zona Mării Negre, implicaţiile fenomenului migraţionist şi modalităţi de abordare a acestuia. Au fost abordate, de asemenea, teme de pe agenda ONU.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.