Preşedintele Klaus Iohannis va avea, sâmbătă, o întrevedere cu preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE - Liga Statelor Arabe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Administraţia Prezidenţială anunţă că şeful statului, Klaus Iohannis, va avea, sâmbătă, consultări cu preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi, în marja participării la Summitul UE - Liga Statelor Arabe, care va avea loc la Sharm El-Sheikh, Egipt.

Cei doi şefi de stat vor evalua, cu prilejul întâlnirii, stadiul relaţiei dintre cele două ţări şi posibilităţile concrete de a dinamiza şi aprofunda cooperarea bilaterală, pe toate domeniile de interes comun, inclusiv în domeniul economic.

Dialogul la nivel înalt are loc în contextul în care, în perioada imediat următoare (26-28 februarie), se va desfăşura la Cairo a treia ediţie a Comitetului bilateral mixt de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.

Totodată, consultările vor constitui un bun prilej pentru discutarea priorităţilor comune ale celor două ţări din perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, respectiv de către Egipt a Preşedinţiei Uniunii Africane, arată Administraţia Prezidenţială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.