Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, care efectuează o vizită oficială în ţara noastră, la invitaţia omologului român.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ceremonia primirii oficiale este programată la ora 10.30, iar la ora 12.00 cei doi preşedinţi vor susţine o declaraţie de presă comună.

În cadrul discuţiilor vor fi abordate modalităţile de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, aspecte legate de principalele teme aflate pe agenda europeană, inclusiv contribuţia financiară elveţiană la Fondul de Coeziune al UE, precum şi teme regionale, informează Administraţia prezidenţială.

Vizita în România se înscrie în contextul intensificării dialogului bilateral, respectiv al preluării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Astfel, discuţiile se vor concentra şi asupra relaţiei Elveţiei cu Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis va prezenta priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE şi va asigura, cu acest prilej, partea elveţiană că România va continua să sprijine, inclusiv din această poziţie, promovarea unui dialog deschis şi constructiv, reciproc avantajos, între Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană în toate aspectele acestei relaţii, precizează sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.