Preşedintele Klaus Iohannis a transmis duminică seara, pe Twitter, un mesaj în limba franceză în care îl felicită pe Emmanuel Macron pentru victoria de la alegerile prezidenţiale, şeful statului român afirmând totodată că parteneriatul strategic dintre cele două ţări trebuie să continue.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Felicitări Emmanuel Macron pentru victoria importantă pentru Franţa şi Europa. Trăiască parteneriatul strategic dintre România şi Franţa”, a afirmat Klaus Iohannis.

Candidatul En Marche!, Emmanuel Macron, este noul preşedinte ales al Franţei, arată un exit-poll difuzat de France 24. El ar fi obţinut 65,099% din voturi. La 39 de ani, candidatul de centru devine cel mai tânăr preşedinte din istoria celei de a V-a Republici. Marine Le Pen şi-a recunoscut înfrângerea într-un discurs ţinut imediat după închiderea urnelor.

Candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen şi-a recunoscut înfrângerea în cursa pentru Elysee, în discursul rostit duminică seara, la scurt timp după închiderea urnelor, i-a urat noroc contracandidatului său Emmanuel Macron şi a încercat să mobilizeze electoratul Frontului Naţional pentru alegerile legislative din iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.