Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la sosirea la Bruxelles, că summitul NATO este extrem de important pentru Alianţă şi cu accente deosebite pentru România. Iohannis a precizat că împărţirea echitabilă a sarcinilor este necesară, pentru că nu poate fi acceptată ideea că unii contribuie şi alţii beneficiază.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Summitul este extrem de important pentru NATO şi cu accente deosebite pentru România. Se ştie că obiectivul principal este consolidarea, întărirea posturii defensive a NATO, dar pentru noi asta înseamnă lucruri foarte concrete. Noi am oferit un centru de comandă foarte important şi pentru noi este foarte importantă atenţia pe care vrem să o dăm zonei Mării Negre. La iniţiativa noastră, este o sesiune specială dedicată Mării Negre, la care sunt invitate şi Ucraina şi georgia. Noi credem că vom obţine nu doar o atenţie sporită pentru Marea Neagră, ci şi o prezenţă a NATO sporită în regiunea Mării Negre, ceea ce pentru noi este foarte important. Iar brigada multinaţională va fi mult mai importantă fiindcă ea va deveni o brigadă cu prezenţă permanentă, care va constitui un pol important de securitatea pentru întreaga regiune”, a declarat preşedintele Iohannis.

Klaus Iohannis a subliniat că este necesară împărţirea echitabilă a sarcinilor.

”Împărţirea echitabilă a sarcinilor este necesară. Nu putem să acceptăm ideea că unii contribuie şi alţii beneficiază. România încă de acum câţiva ani, de când am preluat mandatul, a avut poziţia pe care am repetat-o de fiecare dată. România nu mai este de mult un simplu receptor de securitate, România a înţeles că în NATO beneficiezi de protecţia NATO, dar noi vrem să fim furnizor de securitate pentru întreaga regiune. Chiar prima acţiune mare politică pe care am făcut-o când am început mandatul a fost să adun toate forţele politice şi împreună am hotărât să alocăm 2% pentru apărare, mult mai repede decât se convenise pentru NATO, termenul de ghidaj a fost 2024. Noi am început deja de anul trecut, noi luăm treburile acestea foarte în serios, şi dotarea, şi oferirea de securitate, de asta suntem prezenţi cu foarte mulţi oameni în Afganistan, suntem prezenţi în Irak, în Kosovo”, a declarat şeful statului.

Preşedintele Iohannis este însoţit la summitul NATO de miniştrii Apărării şi Afacerilor Externe, Mihai Fifor şi, respectiv, Teodor Meleşcanu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.