România a respectat decizia Turciei, care a anulat paşaportul baschetbalistului Enes Kanter, astfel încât nu a putut permite accesul acestuia pe teritoriul ţării, a declarat ministrul român de Externe Teodor Meleşcanu pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

România nu putea proceda astfel, iar Ministerul de Externe nu poate comenta incidentul, a adăugat şeful diplomaţiei române, aflat la summitul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră, desfăşurat la Istanbul.

Baschetbalistul turc Enes Kanter, jucător în NBA la Oklahoma City Thunder, nu a putut intra în România, unde avea programată participarea la mai multe evenimente, din cauză că Turcia i-a anulat paşaportul, invocând vederile sale politice. Kanter a anunţat pe Twitter că a fost oprit de Poliţie pe Aeroportul Otopeni să intre în România.

Pivotul echipei din NBA Oklahoma City Thunder, Enes Kanter, a fost invitat să participe Bucureşti, la câteva evenimente de promovare a baschetului, dar şi la un festival multicultural, care era programat chiar sâmbătă, de ziua de naştere a jucătorului.

Kanter a sosit la Bucureşti cu o cursă de la Frankfurt, în jurul orei 14.45, dar a fost oprit să între în ţară, Poliţia informându-l că documentele sale de călătorie nu ar fi valabile.

El a plecat spre SUA, după circa patru ore petrecute pe Otopeni, cu o cursă aeriană ce va face escală la Londra, au anunţat organizatorii unui eveniment la care jucătorul urma să participe în Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.