Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o convorbire cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia pe tema Legii educaţiei recent adoptate la Kiev, în cursul căreia şeful statului ucrainean a transmis angajamentul ferm al autorităţilor ucrainene pentru găsirea unei soluţii la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române de a învăţa în limba lor maternă să nu fie afectate. Iohannis a spus că vizita sa programată în Ucraina va avea loc ”după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de actul normativ”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 18 octombrie a.c., o convorbire telefonică cu Preşedintele Ucrainei, domnul Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia. Principala temă de discuţie a fost Legea Educaţiei recent adoptată în Ucraina”, precizează Administraţia prezidenţială într-un comunicat.

Conform sursei citate, preşedintele României a exprimat ”în termeni fermi” nemulţumirea faţă de adoptarea Legii, care produce efecte negative asupra dreptului la educaţie în limba maternă al persoanelor aparţinând minorităţilor din Ucraina, inclusiv cea română. Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că, înainte de acest demers, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Ucraina şi cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite.

De asemenea, preşedintele României a reiterat poziţia părţii române cu privire la faptul că Articolul 7 al Legii, aşa cum este formulat în prezent, diminuează semnificativ drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române în ceea ce priveşte asigurarea învăţământului în limba maternă.

Klaus Iohannis i-a solicitat preşedintelui Petro Poroşenko ca Ucraina să îşi respecte angajamentele asumate constant faţă de partea română privind respectarea normelor şi standardelor internaţionale relevante în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Preşedintele României a atras atenţia, totodată, că este important ca nivelul şi calitatea învăţământului în limba română să nu fie afectate de noile norme şi a evidenţiat că învăţarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minorităţile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităţilor.

Preşedintele Iohannis a folosit acest prilej pentru a reitera sprijinul constant al României pentru parcursul european al Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări, se mai rată în comunicat.

Potrivit sursei citate, ”preşedintele Ucrainei a arătat că înţelege pe deplin preocupările părţii române şi a transmis angajamentul ferm al autorităţilor ucrainene pentru găsirea unei soluţii la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române de a învăţa în limba lor maternă să nu fie afectate”. Preşedintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea Educaţiei, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată.

”Preşedintele Petro Poroşenko a reiterat, în acest context, invitaţia adresată Preşedintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina. Preşedintele României a subliniat că această vizită, care trebuia să aibă loc în luna octombrie şi care a fost amânată de partea română ca urmare a situaţiei create de adoptarea Legii Educaţiei, va avea loc după remedierea corespunzătoare a problemelor provocate de actul normativ menţionat”, precizează Administraţia prezidenţială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.