Comisia Europeanpă a decis joi să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale şi neîndeplinirea obligaţiei de a adopta un program de control al poluării atmosferice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisia a decis astăzi, 2 decembrie, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din două motive: nerespectarea normelor UE privind combaterea poluării industriale şi neîndeplinirea obligaţiei de a adopta un program de control al poluării atmosferice. În primul caz, România nu a asigurat funcţionarea a trei instalaţii industriale cu deţinerea unei autorizaţii valabile în temeiul Directivei privind emisiile industriale (Directiva 2010/75/UE) pentru a preveni sau a reduce poluarea. În al doilea caz, România nu şi-a adoptat primul program naţional de control al poluării atmosferice în temeiul Directivei (UE) 2016/2284 („Directiva PNE”)”, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat.

 

Pactul verde european, care orientează UE către eliminarea poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană. Punerea în aplicare pe deplin a legislaţiei UE este esenţială pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană şi mediul natural.

Directiva privind emisiile industriale stabileşte norme menite să prevină şi să reducă emisiile industriale nocive în aer, apă şi sol şi să prevină generarea de deşeuri. În temeiul directivei, instalaţiile industriale trebuie să deţină autorizaţii pentru a putea funcţiona. În absenţa unei autorizaţii, nu poate fi verificată respectarea valorilor-limită de emisie, iar riscurile pentru mediu şi sănătatea umană nu pot fi evitate în mod eficace. Trei instalaţii industriale din România nu deţin încă o autorizaţie care să garanteze că emisiile lor în aer nu depăşesc valorile-limită de emisie stabilite de legislaţia UE.

În temeiul Directivei PNE, statele membre au obligaţia să elaboreze, să adopte şi să pună în aplicare programe naţionale de control al poluării atmosferice. Programele respective ar trebui să cuprindă măsuri pentru atingerea unor niveluri de calitate a aerului care nu generează efecte negative semnificative sau riscuri pentru sănătatea umană şi pentru mediu. Directiva prevede angajamente de reducere a emisiilor statelor membre în ceea ce priveşte cinci poluanţi atmosferici (dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili nemetanici, amoniac şi particule fine în suspensie – PM2,5). Statele membre trebuie să transmită anual rapoarte privind aceşti poluanţi. România ar fi trebuit să transmită Comisiei primul său program naţional de control al poluării atmosferice până la 1 aprilie 2019, însă programul respectiv nu a fost încă adoptat.

”Prin urmare, Comisia trimite România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru aceste două motive”,precizează comunicatul CE.

Conform procedurilor CE, dacă statul membru în cauză nu comunică măsurile prin care transpune integral dispoziţiile directivelor sau dacă nu ia măsuri pentru a înlătura suspiciunea că a fost încălcată legislaţia UE, Comisia poate iniţia o procedură formală de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Procedura urmează o serie de etape prevăzute în tratatele UE, fiecare dintre ele încheindu-se cu o decizie oficială:

  1. Comisia trimite o scrisoare de punere în întârziere, solicitând informaţii suplimentare de la ţara în cauză. Aceasta din urmă trebuie să trimită un răspuns detaliat într-un anumit termen, de obicei de 2 luni.
  2. Dacă ajunge la concluzia că ţara nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în baza legislaţiei UE, Comisia poate trimite un aviz motivat – o solicitare oficială de a se conforma legislaţiei UE. Avizul conţine motivele pentru care Comisia consideră că ţara respectivă încalcă legislaţia UE, precum şi solicitarea ca statul membru să informeze Comisia, de obicei în termen de 2 luni, cu privire la măsurile luate.
  3. Dacă statul membru continuă să nu se conformeze, Comisia poate decide să înainteze cazul Curţii de Justiţie. Majoritatea cazurilor sunt soluţionate înainte de a fi aduse în faţa Curţii.
  4. Dacă statul membru nu comunică la timp măsurile de transpunere a dispoziţiilor directivei, Comisia poate solicita Curţii să aplice sancţiuni.
  5. Dacă hotărârea Curţii stabileşte că statul a încălcat legislaţia UE, autorităţile naţionale trebuie să ia măsuri pentru a se conforma hotărârii Curţii.
  6. Dacă, în ciuda hotărârii Curţii, statul membru tot nu remediază situaţia, Comisia poate retrimite cazul la Curtea de Justiţie.
La a doua trimitere a cazului la Curtea de Justiţie, Comisia propune Curţii să impună sancţiuni financiare, sub forma unei sume forfetare şi/sau a unei plăţi zilnice. Sancţiunile sunt calculate ţinând seama de: importanţa normelor încălcate şi impactul încălcării asupra intereselor generale şi private
  • perioada în care nu a fost aplicată legislaţia UE
  • capacitatea ţării de a plăti (amenzile trebuie să aibă un efect disuasiv)

Suma propusă de Comisie poate fi modificată de către Curte în hotărârea sa.

 

 

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.