Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement la adresa României, în perioada 4 mai – 18 iunie 2018, anunţă MAE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În şedinţa Guvernului României din data de 28 iunie 2018 a fost prezentată Nota privind stadiul acţiunilor în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşate de Comisia Europeană împotriva României. Documentul în cauză conţine informaţii detaliate referitoare la acţiunile privind neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a directivelor UE şi la acţiunile privind transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE, fiind evidenţiate şi demersurile necesar a fi realizate de către instituţiile de linie cu atribuţii în domeniu. Nota cuprinde şi rezultatele înregistrate în perioada 4 mai – 18 iunie 2018 în procedurile de transpunere şi aplicare a actelor legislative ale Uniunii Europene. În perioada de referinţă, Comisia Europeană a clasat 12 proceduri de infringement, a suspendat decizia de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene într-o cauză şi s-a desistat într-o cauză aflată deja pe rolul instanţei europene -  aceasta din urmă va fi radiată", precizează MAE.

Totodată, au fost notificate Comisiei Europene măsurile de transpunere a trei directive europene şi a fost închis favorabil un dosar EU Pilot. 

„România realizează demersuri active pentru a asigura transpunerea legislaţiei europene în cea naţională. La nivelul MAE, am urmărit şi am reuşit să creştem gradul de conştientizare la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice a particularităţilor procedurilor de infringement şi să accelerăm adoptarea actelor normative de transpunere. Împreună cu instituţiile competente în domeniile care fac obiectul acţiunilor, am întărit dialogul instituţional cu reprezentanţii Comisiei Europene şi am instituit şi instituim acele măsuri necesare pentru evitarea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi pentru evitarea pronunţării unor hotărâri de condamnare a statului român“, a declarat Cristian Winzer, secretar de stat pentru relaţii interinstituţionale şi juridice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.