Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi, că în cadrul discuţiilor avute cu omologul său maghiar Péter Szijjártó, a propus mai multe măsuri pentru a uşura tranzitul frontierei, printre acestea aflându-se şi oprirea în weekend a traficului peste un anumit tonaj. Szijjártó a anunţat că până la finalul anului Ungaria va deschide noi puncte de trecere a frontierei la graniţa cu România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Am discutat despre situaţia de la frontierele noastre, de la frontiera noastră comună şi am propus o serie de măsuri pentru a uşura tranzitul frontierei, având în vedere că sunt anumite momente în care tranzitul este mai dificil, există aglomerări de camioane care trebuie să treacă frontiera şi încercăm să găsim împreună soluţii cum ar fi cele legate de oprirea în timpul week-end-urilor sau a sărbătorilor legale, a traficului peste un anumit tonaj sau în ceea ce priveşte personalul care este alocat de o parte şi de alta a frontierei. Dar chestiunile acestea se discută, evident, şi la nivelul poliţiilor de frontieră”, a declarat Bogdan Aurescu la finalul întâlnirii cu omologul său maghiar.
De asemenea, Péter Szijjártó a anunţat deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei la graniţa cu România. 
“Este o veste bună că până la sfârşitul anului pregătim deschiderea a două puncte de trecere a frontierei la Dombegyház şi Elek”, a transmis ministrul maghiar de externe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.