Cele şase aeronave F16 Fighting Falcon preluate, miercuri, din Portugalia au ajuns la Baza 86 Aeriană Borcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Joi, înainte de aterizare, aeronavele au realizat o trecere perfectă în formaţie de şase pe deasupra aerodromului, anunţă MApN pe pagina sa de Facebook.

Cele şase avioane au fost preluate miercuri din Portugalia, în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulţi oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale şi premierul Portugaliei,

"Astăzi este, cu adevărat, o zi istorică pentru România şi pentru Forţele Aeriene Române. Şase avioane F16 Fighting Falcon poartă pe fuselaj însemnele tricolorului. Nu achiziţionăm doar un prim set de avioane multirol de înaltă performanţă din Portugalia. Este mai mult decât atât, nu este doar o achiziţie, este dobândirea unei capabilităţi propriu-zise. Iar astăzi consemnăm, de fapt, o investiţie majoră în creşterea capacităţii de apărare a României”, a declarat ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, la ceremonia de preluare a aparatelor de zbor.

Motoc a mai spus că această achiziţie va asigura României o apărare redutabilă şi durabilă, escadrila de avioane F16 reprezentând condiţia de eligibilitate pentru programul F35 şi un mijloc de tranziţie către acest obiectiv.

"Intrarea în serviciu a acestor aeronave înseamnă intrarea României în clubul F16 şi şansa pentru un nou început pentru prestigioasa şcoală românească de pilotaj, care se mândreşte cu o tradiţie printre cele mai vechi din lume”, a adăugat Mihnea Motoc.

Următorul lot de trei aeronave va fi livrat la sfârşitul acestui an, iar ultimele trei vor intra în înzestrarea Armatei României în anul 2017. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.