„The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival

„The Perfect Bottle for the Perfect Water” – AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival

AQUA Carpatica participă la Bucharest Design Festival cu expoziţia capsulă „The Perfect Bottle for the Perfect Water”, un proiect dedicat designului de produs şi relaţiei dintre formă, funcţionalitate şi identitatea unui brand premium. Activarea îşi propune să recupereze un eveniment istoric şi anume Concursul Internaţional de Design ,,The Perfect Bottle’’, atât pentru parcursul brandului AQUA Carpatica în sine, cât şi pentru designul de produs din România.

Din data de 5 iunie 2026, la Galeria Mincu din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” (Strada Academiei 18–20), una dintre noile locaţii incluse în circuitul Bucharest Design Festival şi-a deschis porţile către public. Spaţiul găzduieşte BDF Professional, o selecţie curatoriată de RDW, care aduce la Bucureşti 10 expoziţii internaţionale şi 13 proiecte de design şi arhitectură locală, desfăşurate în două spaţii distincte. În acest context, expoziţia capsulă AQUA Carpatica ,,The Perfect Bottle’’ este amplasată la intrarea în spaţiul universitar şi expoziţional, marcând simbolic începutul acestui traseu dedicat designului şi dialogului interdisciplinar dintre arhitectură, produs şi brand.

Conceptul expoziţiei „The Perfect Bottle for the Perfect Water”

„The Perfect Bottle for the Perfect Water” explorează designul sticlei de apă ca obiect de sinteză între estetică şi funcţionalitate, dar şi ca expresie a identităţii unui brand premium, precum AQUA Carpatica. Expoziţia materializează expresia unui moment istoric precursor naşterii brandului. Înaintea brandului propriu-zis, cu mult înaintea unui logo, a unui ambalaj sau a unei strategii de comunicare, a fost formulată o singură cerinţă de proiectare: realizarea unei forme ideale care să răspundă perfect unei exigenţe deopotrivă estetică, cât şi funcţională, pentru apa perfectă, fără urme de nitraţi.

În locul unei soluţii dezvoltate intern, iniţiatorii au optat pentru un apel deschis adresat comunităţii internaţionale de arhitecţi şi designeri industriali. Astfel, a luat naştere Concursul Internaţional de Design ,,The Perfect Bottle for The Perfect Water’’, ce a reuşit să reunească 382 de proiecte, provenite de pe patru continente. La 16 ianuarie 2010, un juriu internaţional de prestigiu avea să încheie evaluarea acestui concurs, unic în România. Membrii săi nu au fost doar specialişti recunoscuţi în domeniile designului, arhitecturii şi brandingului, ci personalităţi cu o influenţă semnificativă asupra modului în care sunt concepute şi evaluate produsele la nivel internaţional. Juriul a reunit nume precum designerul italian Stefano Giovannoni, autor al unor obiecte devenite repere ale designului contemporan, Antonello Fusetti, fondator al prestigioasei Scuola Politecnica di Design din Milano, Peter Bysted, rector al Danish Design School, alături de antreprenorul şi vizionarul Jean Valvis şi regizorul şi directorul de creaţie Andrei Cohn. Diversitatea expertizei lor – de la design industrial şi educaţie de elită până la strategie de brand şi comunicare vizuală – a conferit competiţiei un nivel de exigenţă rar întâlnit în România la acel moment.

Prestigiul acestui juriu a validat încă din faza iniţială ambiţia concursului: aceea de a identifica nu doar forma unei sticle, ci un obiect-capabil să devină expresia vizuală a unui brand construit în jurul excelenţei. Faptul că premiul întâi nu a fost acordat demonstrează standardele extrem de ridicate impuse de membrii juriului şi rigoarea procesului de selecţie.

În schimb, valoarea premiului a fost redistribuită către două Premii II, acordate ex aequo, oferind 20.000 de euro fiecare, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală. De asemenea, a fost acordat un Premiu III în valoare de 5.000 de euro, precum şi un Premiu pentru Inovaţie, în valoare de 5.000 de euro. Juriul a oferit şi două menţiuni speciale, recunoscând astfel diversitatea şi nivelul ridicat al propunerilor înscrise în competiţie.

,,The Perfect Bottle’’ marchează istoria brandului AQUA Carpatica la BDF

Astăzi, publicul are ocazia să descopere rezultatul acestui concurs internaţional în expoziţia „The Perfect Bottle for the Perfect Water”, găzduită de Galeria Mincu în cadrul Bucharest Design Festival.

Aflată la intersecţia dintre design, inovaţie şi patrimoniu de brand, participarea AQUA Carpatica la Bucharest Design Festival marchează recuperarea unui moment definitoriu din istoria sa şi îl aduce în dialog cu noile generaţii de creativi. Prin expoziţia „The Perfect Bottle for the Perfect Water”, brandul reafirmă importanţa designului ca factor de diferenţiere, expresie culturală şi sursă de inspiraţie pentru viitor.

Bucharest Design Festival explorează legătura vie dintre design, oraş, branduri şi oameni, aducând împreună, pe parcursul unei luni, profesionişti, organizaţii, comunităţi şi publicul larg într-un program amplu de expoziţii şi evenimente desfăşurate în peste 100 de locaţii din Bucureşti. Între 20 mai şi 21 iunie 2026, festivalul reuneşte, într-un cadru unitar, proiectele iconice THE INSTITUTE: Romanian Design Week, DIPLOMA Show şi Cartierul Creativ, alături de formate şi iniţiative noi.

(Articol susţinut de Aqua Carpatica)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră