Cancerul de sân este mai mult decât un diagnostic – este o realitate care schimbă cursul vieţii, aduce cu sine frici, incertitudini şi un drum complex al vindecării. În fiecare an, milioane de femei din întreaga lume sunt diagnosticate pozitiv cu această afecţiune, iar în România, doar în 2022, aproape 13.000 de femei au primit vestea că suferă de o formă de cancer mamar.
În spatele acestor cifre se află poveşti, emoţii şi decizii dificile. Diagnosticarea nu înseamnă doar un raport medical, ci reprezintă startul unui parcurs anevoios: investigaţii detaliate, evaluări multiple, găsirea celor mai buni specialişti şi întrebarea esenţială – „Ce soluţii am la îndemână pentru a mă face bine cât mai repede?”. Răspunsul, astăzi, vine dintr-o abordare modernă şi inovatoare - tratamentul integrat, în echipă multidisciplinară.
La Spitalul Euroclinic, parte din Reţeaua de Sănătate Regina Maria, cancerul de sân este abordat prin metode de tratament stabilite în urma unei colaborări strânse între specialişti şi întotdeauna adaptate fiecărei paciente în parte. Aici, în cadrul Centrului de Excelenţă în Patologia Sânului, medicii lucrează împreună, într-o comisie oncologică cunoscută şi drept Multi Disciplinary Team (MDT), pentru a oferi soluţii personalizate pacientelor în funcţie de tipul tumorii, stadiul bolii, evoluţia clinică şi istoricul familial. Ce este caracteristic acestei comisii este faptul că se ocupă exclusiv de patologia mamară, nefiind incluse alte localizări oncologice.
Printre aceşti specialişti se numără şi dr. Victor Titirez, Chirurg de Excelenţă în Chirurgia Sânului, cu o vastă experienţă în chirurgia oncoplastică. Cu peste 5.000 de intervenţii realizate şi opt ani de formare profesională în Marea Britanie, dr. Titirez contribuie activ la succesul acestei echipe dedicate femeilor care luptă cu cancerul de sân.
În ultimul an şi jumătate, la Centrul de Excelenţă în Patologia Sânului din Euroclinic, echipa coordonată de dr. Victor Titirez şi cu ajutorul Cristinei Dună, managerul Policlinicii Regina Maria Floreasca, a implementat un program organizat în mai multe etape. Scopul lui este de a îmbunătăţi experienţa pacientelor şi a le oferi mai multă claritate a paşilor pe care îi au de urmat, după primirea diagnosticului de cancer mamar.
Raportul medical complet – busola pacientelor în navigarea diagnosticului de cancer mamar
Diagnosticul de cancer mamar implică un parcurs medical complex, care generează o cantitate vastă de informaţii: rezultate ale investigaţiilor imagistice, analize de laborator, biopsii, detalii despre tratamente administrate sau planificate. Toate aceste date sunt esenţiale pentru luarea celor mai bune decizii terapeutice. Însă, atunci când ele nu sunt centralizate şi uşor accesibile, procesul decizional din cadrul comisiei oncologice poate fi îngreunat.
Platforma digitală NAVIFY®, pusă la dispoziţie de Roche, vine să răspundă exact acestei nevoi de organizare şi colaborare eficientă. După ce o pacientă se prezintă la un medic din cadrul comisiei oncologice cu suspiciune sau diagnostic confirmat de cancer de sân, echipa medicală colectează toate informaţiile relevante despre cazul ei — de la istoricul patologiei mamare şi eventuale comorbidităţi, până la medicaţia curentă. Aceste date sunt introduse în această platformă care facilitează colaborarea între toţi specialiştii implicaţi: oncolog, chirurg, radioterapeut, imagist, anatomopatolog.
Pe baza acestor informaţii centralizate, cazul este analizat în cadrul tumor board-ului, iar în urma deliberărilor se emite o rezoluţie medicală. Deciziile luate — care includ tratamentul recomandat, eventuale investigaţii suplimentare sau indicaţii de monitorizare — sunt accesibile imediat pentru întreaga echipă medicală, oferind un tablou unitar şi complet asupra parcursului pacientei.
„Este un serviciu gratuit, aşa cum este firesc să fie”
Un beneficiu esenţial al acestui demers este că, într-un interval de cel mult două zile de la întrunirea comisiei oncologice, pacienta are acces în aplicaţia Regina Maria la un raport medical complet, centralizat, actualizat şi gratuit. Acest raport include nu doar concluziile tumor board-ului, ci şi toate recomandările necesare pentru etapele următoare, fie ele terapeutice, diagnostice sau de monitorizare.
„Este un serviciu gratuit, aşa cum este firesc să fie. Primim dosare medicale de la paciente care nu au fost niciodată în centrul nostru, dar care vin pentru o a doua opinie sau doresc ca dosarul lor să fie analizat de comisia noastră oncologică. Chiar dacă investigaţiile au fost făcute în alte centre, noi integrăm toate aceste informaţii, iar dacă dosarul este incomplet, recomandăm în raport şi investigaţiile care lipsesc”, explică dr. Victor Titirez.
„Cel mai mare beneficiu este că pacienta poate continua tratamentul oriunde doreşte — în reţeaua noastră, într-o altă clinică sau chiar în altă ţară. Acest raport este un instrument valoros pentru că reflectă nu doar recomandările terapeutice, ci şi cele diagnostice sau de follow-up”, adaugă Cristina Dună.
Importanţa unui traseu clar de urmat după primirea diagnosticului
Una dintre cele mai mari nevoi ale pacientelor oncologice este claritatea: să înţeleagă unde se află în parcursul lor medical şi ce urmează. Din păcate, multe paciente ajung în puncte-cheie ale tratamentului fără o imagine de ansamblu clară. Lipsa unui plan bine structurat poate crea nesiguranţă şi anxietate într-un moment în care sprijinul şi direcţia sunt esenţiale.
„Ajungeau la mine paciente care îmi spuneau: Am fost la domnul doctor şi mi-a spus doar că trebuie să încep cu chimioterapia. Şi când întrebam ce urmează după, nu primeam niciun răspuns clar. Sau veneau după ce terminaseră operaţia, chimioterapia, radioterapia şi mă întrebau: Tu cum faci cu tratamentele? La cât timp trebuie să faci analizele? Mi-am dat seama cât de mult lipseşte această hartă a paşilor, această imagine de ansamblu. Iar faptul că acum o au — că văd negru pe alb ce au făcut şi ce urmează, în acest raport medical — contribuie enorm nu doar la gestionarea tratamentului, ci şi la starea lor psihică, la încrederea în procesul de vindecare”, povesteşte Cristina Dună.
Această claritate transformă complet experienţa pacientei, oferindu-i nu doar informaţie, ci şi un sentiment profund de siguranţă şi control.
„Sigur, încrederea în echipa medicală este esenţială. Dar atunci când ştii exact ce urmează, ce ai de făcut, când simţi că cineva te monitorizează şi te îndrumă pas cu pas, e o linişte profundă. Nu e ceva ce poţi descrie uşor în cuvinte, dar e un sentiment pe care pacientele îl trăiesc din plin. Şi care le ajută enorm”, mai adaugă Cristina Dună, care are un rol foarte important în coordonarea acestui program.
Timpul de aşteptare a rezultatelor anatomo-patologice a fost redus cu 50%
Un alt sprijin important oferit de Roche a vizat optimizarea timpilor de eliberare a rezultatelor anatomo-patologice, esenţiale în stabilirea diagnosticului şi în iniţierea rapidă a tratamentului oncologic.
„Echipa noastră de la laboratorul de anatomie patologică împreună cu Roche au realizat împreună o analiză a timpilor de aşteptare şi au identificat punctele în care procesul se bloca sau unde apăreau întârzieri semnificative. Cu ajutorul concluziilor analizei, am iniţiat un proces intern de optimizare, cu scopul de a reduce timpul de aşteptare şi de a îmbunătăţi eficienţa generală”, explică dr. Victor Titirez.
Intervenţiile ulterioare au dus la o reducere cu 50% a timpului de aşteptare pentru rezultate, o îmbunătăţire semnificativă care scurtează perioada de incertitudine pentru paciente şi permite începerea mai rapidă a tratamentului.
Această accelerare a procesului de diagnostic face parte dintr-o viziune mai amplă, care urmăreşte crearea unui traseu medical coerent şi bine coordonat pentru fiecare pacientă. Atunci când rezultatele anatomo-patologice sunt disponibile mai rapid, echipa medicală poate lua decizii informate într-un timp mai scurt, planul de tratament poate fi stabilit fără întârzieri, iar pacienta beneficiază de o intervenţie promptă, într-un moment în care fiecare zi contează.
Grija echipei medicale nu se opreşte nici când pacienta a ajuns #SănătoasăAcasă
Perioada în care o pacientă este externată după o intervenţie chirurgicală este una marcată adesea de incertitudini, temeri şi întrebări. Pentru a oferi continuitate îngrijirii şi un sentiment real de siguranţă, la finalul anului 2023, a fost implementat un program unic de follow-up postoperator, coordonat de dr. Victor Titirez. Scopul său este de a monitoriza starea pacientelor în perioada de recuperare şi de a interveni rapid în cazul oricărei probleme apărute.
„Prin acest program, încercăm să le oferim pacientelor senzaţia de siguranţă şi după ce părăsesc spitalul”, explică dr. Victor Titirez. „Vindecarea are loc şi fără ca noi să sunăm, dar sentimentul că cineva este acolo, că se interesează activ de starea ta de sănătate, face o diferenţă majoră.”
Timp de 14 zile după externare, fiecare pacientă este contactată telefonic, zilnic, de un reprezentant din echipa de customer experience care îi adresează 5 întrebări standard, ce vizează simptomele postoperatorii, starea generală şi eventualele semne de complicaţii. Răspunsurile sunt analizate şi încadrate într-un sistem de coduri de culoare – roşu, galben sau verde – în funcţie de gradul de urgenţă.
„Dacă răspunsurile indică un cod roşu, avem obligaţia să reacţionăm imediat. Ne-am propus un timp de răspuns de maximum 30 de minute. Pentru codul galben, intervenim în cel mult două ore. În ultimul an şi jumătate, am avut doar 34 de coduri roşii, iar la peste 20 dintre acestea am reuşit să intervenim în mai puţin de 10 minute. Nicio pacientă nu a avut nevoie de reintervenţie sau spitalizare. Cred că aceste cifre vorbesc de la sine”, subliniază dr. Titirez.
Pentru dezvoltarea chestionarului de monitorizare din primele 14 zile, a fost utilizat un set iniţial de aproximativ 80 de întrebări, preluate din instrumente validate internaţional, cunoscute sub denumirea de PROMs (Patient Reported Outcome Measures) – formulare menite să reflecte direct percepţia pacientului asupra propriei stări de sănătate şi a experienţei post-tratament.
„Întrebările erau structurate pe diverse arii – de la aspecte legate de recuperarea fizică, până la impactul psihologic sau viaţa intimă a pacientei. Dar noi ne-am dorit să creăm un instrument scurt şi eficient, axat în mod clar pe recuperare. Aşa că am selectat doar 5 întrebări relevante, care pot fi parcurse rapid, în timpul unui apel de aproximativ 5 minute-10 minute”, explică dr. Victor Titirez.
„Programul de follow-up are o latură umană foarte dezvoltată”
Însă impactul programului nu este doar medical. Monitorizarea atentă şi comunicarea constantă ajută paciente să îşi regăsească echilibrul emoţional şi încrederea, într-o perioadă fragilă.
„Impactul acestui program de follow-up trece dincolo de procesul propriu-zis de vindecare, el are o latură umană foarte dezvoltată. Pacienta ştie că nu este singură, că indiferent de locul în care se află, va primi acel telefon zilnic prin care poate vorbi despre temerile sau incertitudinile ei. Acest apel reprezintă mai mult decât un chestionar – este o formă sinceră şi reală de sprijin”, adaugă medicul.
În anul 2024, echipa a efectuat peste 3.500 de apeluri, monitorizând astfel 260 de paciente, iar rezultatele sunt remarcabile: nicio pacientă nu a necesitat reintervenţie sau internare suplimentară.
Monitorizare extinsă la 3, 6 şi 12 luni
Îngrijirea postoperatorie nu se opreşte după primele două săptămâni. În funcţie de riscul de recidivă, pacientele sunt monitorizate şi la 3, 6 şi 12 luni de la intervenţie, prin apeluri telefonice şi chestionare medicale, însoţite de programări pentru controale periodice.
„Sunt paciente care îşi respectă riguros planul de controale, dar şi paciente care, odată ce se simt bine, tind să nu mai ofere aceeaşi importanţă acestei etape. Aici intervenim noi, cu sprijinul echipei coordonate de dr. Titirez, pentru a le reaminti cât de importantă este monitorizarea pe termen lung şi controalele efectuate regulat”, explică Cristina Dună.
Într-un moment de vulnerabilitate profundă, când reperele vieţii par să se dizolve, cel mai important lucru este să nu te simţi singură. Traseul medical creat de echipa Centrului de Excelenţă în Patologia Sânului de la Euroclinic răspunde exact acestor nevoi esenţiale ale pacientelor: siguranţă, claritate şi îndrumare constantă. Mai presus de tehnologii avansate sau proceduri eficientizate, acest parcurs a fost gândit cu grijă, pentru a însoţi pacientele din clipa diagnosticului, prin fiecare etapă a tratamentului, şi până dincolo de momentul în care revin #SănătoaseAcasă.
(Articol susţinut de Reţeaua de Sănătate Regina Maria.)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.