Auchan Retail România aduce şi la Oradea formatul de mare succes cu o politică agresivă de preţuri mici, ATAC Hiper Discount. Deschiderea are loc joi, 20 noiembrie, la ora 10:00. Hipermarketul din Oradea este cel de-al nouălea din reţeaua ATAC, inaugurată în 2024, şi propune orădenilor un model de cumpărături bazat pe preţuri mici la scară generalizată şi reduceri în cascadă pentru achiziţiile de volume mai mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Situat pe Strada Ogorului, nr. 65 G (capăt Nufărul), cu o suprafaţă de vânzare de 5.600 mp, magazinul oferă clienţilor o experienţă de cumpărături modernă şi eficientă, cu peste 10.000 de produse disponibile, la preţuri mici zi de zi.

„Prin deschiderea ATAC, aducem formatul de discount şi la Oradea, pentru a susţine puterea de cumpărare a românilor prin preţuri mici, adresându-ne persoanelor fizice şi companiilor deopotrivă. Este un format în care avem multă încredere, foarte bine apreciat de clienţi şi care face parte din axa noastră principală de dezvoltare. Ne bucurăm că putem aduce acest format şi în Bihor, o regiune cu un mare potenţial de dezvoltare, în care investim de 12 ani şi în care suntem prezenţi cu alte 11 magazine Auchan şi MyAuchan. Oradea este oraşul cu cea mai mare dezvoltare comunitară din România, din ultimii ani, şi suntem mândri să putem extinde numărul de magazine cu o propunere de valoare foarte concretă, în beneficiul bihorenilor”, a declarat Ionuţ Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

„Vă mulţumesc pentru invitaţie şi felicit întreaga echipă pentru această investiţie în Oradea. Ne bucură fiecare proiect care creează locuri de muncă şi întăreşte economia locală, iar primăria va rămâne un partener de încredere pentru iniţiativele care aduc valoare comunităţii. Vă doresc rezultate bune şi, desigur, cât mai multe produse româneşti pe rafturile magazinului.”, a declarat Sebastian Lascu, City Manager Oradea, prezent la deschiderea magazinului ATAC.

ATAC Hiper Discount Oradea oferă o gamă completă de produse alimentare şi nealimentare – de la fructe, legume, carne şi panificaţie, până la detergenţi, produse de îngrijire şi articole sezoniere. Sortimentul diversificat include, de asemenea, produse locale, inclusiv produse din filierele Auchan dezvoltate alături de zeci de producători români, mărci proprii Auchan şi branduri internaţionale de încredere.

Ce aduce nou magazinul ATAC Hiper Discount în Oradea

Sub sloganul „Jos cu preţurile!”, formatul ATAC aplică un model operaţional eficient: produsele sunt expuse la palet sau bax, spaţiile de depozitare sunt optimizate, iar decorurile şi consumabilele sunt reduse la minimum, toate aceste măsuri contribuind la menţinerea unor preţuri mici pentru clienţi. Magazinul are alei largi, semnalizare clară şi un mix de case de marcat clasice şi self check-out, pentru o experienţă de cumpărături rapidă. Echipa ATAC Oradea este formată din 110 angajaţi, iar în total, Auchan asigură în prezent 260 de locuri de muncă în judeţul Bihor, la care se adaugă şi cele indirecte, create de furnizorii săi de produse şi servicii.

Servicii moderne şi accesibilitate completă

ATAC Oradea integrează servicii menite să simplifice cumpărăturile şi să încurajeze comportamentul responsabil, respectiv:

  • Zona Zero Risipă, prin care produsele aproape de termenul de expirare pot fi cumpărate la preţuri reduse.
  • Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) – clienţii pot returna ambalaje cu sigla „Ambalaj cu garanţie” şi primesc 0,6 lei pentru fiecare ambalaj returnat, beneficiul suplimentar de 10 bani faţă de garanţia SGR fiind oferit sub formă de voucher de fidelitate pe cardul MyCLUB Auchan sau MyBusiness CLUB.
  • Colectarea uleiului alimentar uzat, contribuind la protejarea mediului.

Pentru persoanele cu dizabilităţi, magazinul dispune de soluţii de accesibilitate complete, precum covoare tactile de la parcare până în incinta magazinului, case şi cântare special amenajate, coduri QR pentru apel direct către Serviciul Clienţi, astfel încât un angajat abilitat să vină în ajutorul clientului în cel mai scurt timp, dar şi serviciu de însoţire la cumpărături, la cererea clientului. De asemenea, magazinul dispune de  aproximativ 300 de locuri de parcare, dintre care 25 sunt dedicate persoanelor cu dizabilităţi, asigurând un acces facil pentru toţi clienţii.

Totodată, în cadrul magazinului ATAC Oradea, companiile pot accesa serviciile Auchan Retail Media, prin care brandurile partenere beneficiază de un ecosistem de comunicare 360 bazat pe date, care le oferă vizibilitate şi instrumente de promovare eficiente. Aceasta reprezintă o iniţiativă implementată în premieră pe piaţa locală de Auchan încă din 2017.

Odată cu deschiderea magazinului ATAC Oradea, Auchan extinde reţeaua de hipermarketuri discount la 9 locaţii, acoperind judeţe precum Braşov, Prahova, Timiş, Mureş, Galaţi, Satu Mare, Sibiu şi Bucureşti. Cea de-a zecea unitate va fi deschisă până la finalul anului, în cartierul Drumul Taberei din Bucureşti. Conceptul, dezvoltat integral în România, a fost exportat în 2024 şi în Polonia, devenind primul format de retail local implementat internaţional de Auchan.

Despre ATAC Hiper Discount

Sub sloganul „Jos cu preţurile!” magazinele ATAC propun un model de retail construit pe preţuri mici la scară generalizată şi pe un sistem de reduceri în cascadă pentru achiziţiile de volume mai mari, datorită optimizării sortimentaţiei şi reducerii costurilor de operare. Cu un portofoliu atent selectat de produse esenţiale pentru nevoile de zi cu zi – de la alimente proaspete şi produse de uz casnic, până la articole sezoniere şi jucării – magazinele ATAC răspund puterii de cumpărare a românilor, oferind o experienţă de cumpărături simplă, rapidă şi eficientă. Reţeaua ATAC numără în prezent nouă magazine, în Braşov (Bartolomeu), Ploieşti, Timişoara, Târgu Mureş, Galaţi, Satu Mare, Sibiu, Bucureşti (Chitila) şi Oradea.

Despre Auchan România

Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, 395 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, peste 60 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum şi magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din oraşele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile competitive, în fiecare zi.

“Articol sustinut de Auchan”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.