Gruia Dufaut & Asociaţii a asistat France Valley în achiziţia a peste 200 hectare de fond forestier

Gruia Dufaut & Asociaţii a asistat France Valley în achiziţia a peste 200 hectare de fond forestier

Gruia Dufaut & Asociaţii a oferit consultanţă juridică France Valley, unul dintre principalele grupuri de investiţii în administrarea activelor naturale din Franţa, în legătură cu achiziţia unui portofoliu de peste 200 hectare de pădure în judeţul Prahova.

Asistenţa juridică a acoperit toate etapele tranzacţiei, de la analiza de tip due diligence asupra proprietăţilor vizate, incluzând verificarea titlurilor de proprietate, istoricul transferurilor şi identificarea eventualelor riscuri juridice, până la structurarea juridică a operaţiunii, redactarea documentaţiei contractuale şi asistenţă în negocierea termenilor comerciali. Un accent deosebit a fost pus, de asemenea, pe evaluarea conformităţii cu reglementările aplicabile fondului forestier (precum regimul autorizaţiilor de exploatare, a fondului de conservare si regenerare), incidenţa ariilor naturale protejate, exercitarea drepturilor de preempţiune.

Echipa Gruia Dufaut & Asociaţii a fost compusă din Cristina Bojică (Partener), Teodora Koletsis (Partener) şi Ileana - Alexandra Gheorghe (Avocat).

„Ne bucurăm de această primă colaborare reuşită cu France Valley care consolidează prezenţa pe piaţa din România a unui jucător de marcă francez în domeniul administrării investiţiilor în active tangibile cu componentă ESG, care integrează etica, criteriile de mediu şi sustenabilitate în strategia sa investiţională. Totodată, este un nou succes pentru echipa noastră specializată în drept imobiliar şi reglementări specifice domeniului silvic. Tranzacţiile cu fond forestier implică un nivel ridicat de complexitate juridică, în special din perspectiva titlurilor de proprietate şi a regimului de protecţie. Abordarea a fost una integrată, cu accent pe anticiparea riscurilor şi securizarea investiţiei”, a declarat Cristina Bojică, Partener Gruia Dufaut & Asociaţii.

Despre Gruia Dufaut & Asociaţii

Gruia Dufaut & Asociaţii este o societate de avocaţi de business, rezultată din transformarea în 2024 a cabinetului fondat de Dana Gruia Dufaut, avocat onorific în Baroul Paris şi membru în Baroul Bucureşti. De peste 30 de ani, firma asistă investitorii străini în proiecte de implantare în România şi dezvoltare pe piaţa locală, acoperind arii precum dreptul societar şi comercial, M&A, drept imobiliar, dreptul muncii, achiziţii publice, concurenţă, energie şi resurse naturale, drept medical, GDPR, litigii şi arbitraje comerciale. Cu un birou la Bucureşti şi o sucursală la Paris, Gruia Dufaut şi Asociaţii este partener Team France Export (Business France), oferind consultanţă juridică companiilor franceze interesate de piaţa românească. Din 2025, este membru al reţelei internaţionale Lexlink - International Legal Network, ca reprezentant exclusiv în România.

Despre France Valley

France Valley este un grup francez de investiţii specializat în administrarea activelor naturale şi investiţii imobiliare, inclusiv prin vehicule de tip SCPI, fondat în 2013. La 31 decembrie 2025, administra active în valoare totală de aproximativ 5,5 miliarde euro. În segmentul activelor naturale, France Valley este unul dintre principalii administratori din Europa, cu circa 1,3 miliarde euro sub administrare. Portofoliul include 650 de păduri în 12 ţări (69.000 hectare), 61 de domenii viticole şi terenuri agricole în Franţa.

(Articol susţinut de Avocat.ro)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor