Diana Stetiu, avocat specializat în fintech, criptoactive şi reglementări financiare europene, va participa în perioada 17–18 iunie 2026 la UNCHAIN Fintech Festival, desfăşurat la Cetatea Oradea, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei fintech, blockchain şi serviciilor financiare digitale din Europa Centrală şi de Est.
UNCHAIN Fintech Festival s-a consolidat ca o platformă regională de referinţă care reuneşte instituţii financiare, companii fintech, furnizori de tehnologie, investitori şi autorităţi de reglementare pentru a dezbate viitorul finanţelor digitale, infrastructura de plăţi, inteligenţa artificială, criptoactivele şi evoluţiile legislative care modelează sectorul financiar european.
Participarea Dianei Stetiu are loc într-un moment definitoriu pentru piaţa europeană a criptoactivelor, marcat de implementarea Regulamentului privind pieţele criptoactivelor (MiCA), cadrul legislativ care armonizează reglementarea furnizorilor de servicii de criptoactive la nivelul Uniunii Europene.
În ultimii ani, Diana Stetiu a coordonat proiecte complexe de autorizare şi conformitate în domeniul criptoactivelor, conducând mandatul juridic care a culminat cu obţinerea licenţei MiCA CASP în Olanda, una dintre cele mai exigente jurisdicţii de reglementare financiară din Uniunea Europeană.
„UNCHAIN Fintech Festival a devenit unul dintre cele mai relevante puncte de întâlnire pentru ecosistemul fintech din regiune. În contextul implementării MiCA şi al transformărilor accelerate din sectorul serviciilor financiare digitale, dialogul dintre industrie, autorităţi şi profesioniştii din domeniu este esenţial pentru dezvoltarea unui cadru de reglementare eficient, predictibil şi favorabil inovării”, declară Diana Stetiu.
Agenda ediţiei 2026 include teme esenţiale pentru viitorul sectorului financiar european, precum implementarea MiCA, dezvoltarea pieţei criptoactivelor, inteligenţa artificială în servicii financiare, open finance, securitatea cibernetică, stablecoins şi modernizarea infrastructurii de plăţi.
Prin activitatea sa profesională, Diana Stetiu FinTech Law oferă asistenţă juridică societăţilor active în domeniile fintech, plăţi, blockchain, criptoactive şi servicii financiare, cu accent pe conformitate cu reglementările financiare, licenţiere MiCA, MiFID II, PSD2 şi instituţii de monedă electronică (EMI), infrastructură de plăţi pentru stablecoins, guvernanţă corporativă, reglementarea valorilor mobiliare şi accesul pe piaţa europeană. Expertiza firmei acoperă atât proiecte de autorizare şi conformitate, cât şi servicii de strategie juridică pentru activităţi financiare reglementate şi servicii financiare transfrontaliere.
(Articol susţinut de Avocat.ro)




























