De-a lungul anilor am observat că majoritatea antreprenorilor negociază atent preţul, termenul de plată şi obiectul contractului.
Autor: Av. STOICA Alin Marius, STOICA | Lawyers
Foarte puţini acordă însă aceeaşi atenţie capitolului intitulat „Dispoziţii finale”, deşi tocmai acolo se află clauzele care generează cele mai costisitoare litigii. În practică, problemele rareori apar din ceea ce părţile au discutat şi negociat intens.
De cele mai multe ori, ele apar din ceea ce nimeni nu a citit cu adevărat înainte de semnare.
Prima categorie de clauze care produce pierderi semnificative este cea privind limitarea răspunderii.
În multe contracte comerciale, una dintre părţi îşi limitează obligaţia de despăgubire la valoarea contractului sau la o sumă prestabilită. Problema apare atunci când prejudiciul real depăşeşte cu mult acel plafon. Antreprenorul descoperă prea târziu că, deşi a suferit o pierdere substanţială, contractul îi permite să recupereze doar o fracţiune din aceasta.
La fel de periculoase sunt clauzele penale.
În perioada de negociere, acestea sunt adesea privite ca simple formulări standard. În realitate, o penalitate de 0,5% sau 1% pe zi de întârziere poate transforma rapid o obligaţie contractuală obişnuită într-o datorie dificil de gestionat.
Într-un context economic în care blocajele financiare şi întârzierile de plată sunt frecvente, asemenea prevederi pot afecta grav lichiditatea unei companii.
O altă capcană contractuală este reprezentată de clauzele de exclusivitate.
La prima vedere, acestea par avantajoase, deoarece oferă stabilitate relaţiei comerciale.
În practică, ele pot limita libertatea antreprenorului de a colabora cu alţi parteneri, de a accesa noi pieţe sau de a dezvolta produse similare.
Am întâlnit situaţii în care o oportunitate de afaceri profitabilă a trebuit refuzată exclusiv din cauza unei obligaţii asumate cu ani în urmă şi aproape uitate.
Deosebit de importante sunt şi clauzele privind încetarea contractului.
Mulţi antreprenori verifică durata contractului, dar nu şi modalitatea în care acesta poate fi denunţat sau reziliat unilateral.
Uneori, una dintre părţi îşi rezervă dreptul de a înceta colaborarea printr-o simplă notificare, în timp ce cealaltă este obligată să respecte condiţii mult mai stricte.
În cazul unei afaceri care depinde de un client major sau de un furnizor strategic, efectele pot fi severe.
Puţini acordă atenţie clauzelor privind competenţa instanţelor sau arbitrajul.
Aceste prevederi devin relevante abia atunci când apare un conflict. În acel moment, antreprenorul poate descoperi că litigiul trebuie soluţionat într-un alt oraş, într-o altă ţară sau prin arbitraj, cu costuri considerabil mai mari decât cele anticipate la momentul semnării contractului.
În ultimii ani au devenit tot mai frecvente clauzele care permit modificarea unilaterală a anumitor condiţii contractuale.
Acestea apar mai ales în contractele de servicii, tehnologie, distribuţie sau colaborare pe termen lung. Deşi par inofensive, ele pot permite majorarea costurilor, modificarea termenelor sau schimbarea condiţiilor comerciale fără o negociere reală între părţi.
O atenţie specială merită şi clauzele de neconcurenţă.
Formulate prea larg, acestea pot restrânge semnificativ activitatea unei companii chiar şi după încetarea relaţiei contractuale.
În anumite situaţii, antreprenorii descoperă că nu pot aborda foşti clienţi, nu pot colabora cu anumite categorii de parteneri sau nu pot desfăşura activităţi într-un sector economic pe care îl cunosc foarte bine.
Nu în ultimul rând, există clauzele referitoare la cesiunea contractului către terţi.
De multe ori acestea sunt ignorate complet. Totuşi, ele permit uneori transferarea raportului contractual către o altă companie, cu o situaţie financiară sau o reputaţie complet diferită de cea a partenerului iniţial. Riscul nu constă doar în schimbarea partenerului contractual, ci şi în dificultatea de a controla această schimbare.
Experienţa practică arată că cele mai costisitoare clauze nu sunt cele redactate într-un limbaj juridic sofisticat. Sunt cele care par banale şi care, tocmai din acest motiv, sunt trecute cu vederea. Pentru un antreprenor, analiza atentă a unui contract nu reprezintă o formalitate administrativă şi nici o cheltuială inutilă. Este una dintre cele mai eficiente investiţii în protejarea afacerii. Costul unei ore de consultanţă juridică este, aproape întotdeauna, incomparabil mai mic decât costul unui litigiu pornit de la o clauză semnată fără a fi citită.
Dincolo de aspectele juridice, antreprenorii trebuie să înţeleagă faptul că un contract nu este redactat pentru momentul în care lucrurile merg bine, ci pentru momentul în care apar dificultăţi.
Atunci când relaţia comercială funcţionează, clauzele contractuale par simple formalităţi. Când apar întârzieri la plată, neînţelegeri, schimbări de piaţă sau chiar litigii, aceleaşi clauze devin instrumentele care pot proteja afacerea sau, dimpotrivă, îi pot amplifica vulnerabilităţile.
De aceea, valoarea unui contract nu se măsoară doar prin oportunitatea economică pe care o creează, ci şi prin capacitatea sa de a gestiona corect riscurile.
Într-un mediu economic tot mai imprevizibil, prudenţa contractuală nu mai reprezintă un lux rezervat marilor companii, ci o necesitate pentru orice afacere care urmăreşte să crească sustenabil.
Înainte de semnarea unui contract important, antreprenorul ar trebui să îşi pună o întrebare simplă: „Ce se întâmplă dacă această colaborare nu decurge conform planului?”.
De cele mai multe ori, răspunsul nu se găseşte în preţul negociat sau în promisiunile partenerului de afaceri, ci în acele câteva clauze care, deşi par nesemnificative la prima vedere, pot face diferenţa dintre un risc controlat şi o problemă costisitoare.
(Articol susţinut de Avocat.ro)
Medikatv.ro
