Cataracta nu afectează doar vârstnicii. Dr. Robert Babalâc, oftalmolog, explică cum afectează vederea această afecţiune

Cataracta nu afectează doar vârstnicii. Dr. Robert Babalâc, oftalmolog, explică cum afectează vederea această afecţiune

Cataracta este opacifierea cristalinului, lentila naturală a ochiului, care afectează peste 94 de milioane de oameni la nivel mondial. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), rămâne una dintre principalele cauze ale pierderii vederii.

„Cataracta este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oftalmologice. Avem zilnic pacienţi diagnosticaţi sau operaţi pentru cataractă”, a precizat dr. Robert James Babalâc, din cadrul MedLife Medical Park, Bucureşti.

La nivel global, cel puţin 1 miliard de persoane se confruntă cu o deficienţă de vedere la aproape sau la distanţă, care ar fi putut fi prevenită sau care nu a fost încă tratată. În absenţa unei depistări la timp, vederea redusă sau pierderea vederii poate avea efecte personale şi economice pe termen lung. Deficienţa de vedere afectează persoane de toate vârstele, majoritatea având peste 50 de ani. Se estimează că 17 milioane de persoane sunt oarbe din cauza cataractei la nivel mondial. Adunarea Mondială a Sănătăţii a stabilit un obiectiv global de a creşte cu 30% acoperirea eficientă a chirurgiei cataractei până în anul 2030.

Primele semne ale cataractei şi motivul pentru care sunt ignorate

„Pacienţii descriu adesea senzaţia ca şi cum ar privi printr-un geam aburit, cu culori mai şterse şi contrast scăzut”, a explicat dr. Babalâc. Dar semnele iniţiale ale cataractei includ:

  • vedere neclară
  • dificultăţi la condus pe timp de noapte
  • sensibilitate la lumină
  • schimbări dese ale ochelarilor

Cataracta: când vederea începe să se estompeze

Deşi prevalenţa creşte odată cu vârsta, cataracta nu este exclusiv o afecţiune a persoanelor în vârstă. Poate apărea şi la adulţi tineri — mai ales în contextul bolilor precum diabetul, traume oculare sau tratamente pe termen lung cu cortizon. Dr. Babalâc confirmă că a tratat şi pacienţi sub 40 de ani.

Conform unor date ale OMS, cataracta începe să devină semnificativ mai frecventă după vârsta de 40 de ani, iar prevalenţa creşte progresiv în grupele de vârstă superioare. „Am tratat inclusiv pacienţi foarte tineri, ceea ce demonstrează că nu este o afecţiune exclusiv a vârstei a treia”, a subliniat oftalmologul român.

Tratamentul cataractei – chirurgia, singura opţiune eficientă

Medicii oftalmologi din lumea întreagă, inclusiv dr. Babalâc, sunt unanimi: diagnosticul sigur şi tratamentul eficient al cataractei se face prin intervenţie chirurgicală, nu prin picături sau medicamente. OMS şi ghidurile internaţionale confirmă acest lucru — chirurgia prin înlocuirea cristalinului opac cu unul artificial este tratamentul standard. O analiză globală publicată recent arată că, deşi numărul de operaţii a crescut, acoperirea eficientă a chirurgiei cataractei rămâne sub ţintele OMS în multe regiuni, ceea ce înseamnă că milioane de oameni încă nu beneficiază de această procedură salvatoare.

„În prezent, singurul tratament eficient pentru cataractă este intervenţia chirurgicală. Picăturile sau medicamentele nu pot opri evoluţia bolii. Momentul optim este atunci când cataracta începe să afecteze calitatea vieţii pacientului şi activităţile zilnice, precum cititul, munca sau condusul,” a explicat dr. Babalâc.

Operaţia de cataractă durează în mod tipic 10–15 minute, este realizată cu anestezie locală, nedureroasă şi are o rată de succes foarte mare. Recuperarea este rapidă, iar majoritatea pacienţilor observă îmbunătăţiri ale vederii din primele zile după procedură.

Una dintre cele mai sigure operaţii

Cataracta este una dintre cele mai tratabile afecţiuni oftalmologice. Deşi simptomele iniţiale pot fi subtile, intervenţia chirurgicală rămâne singura soluţie eficientă şi sigură pentru recâştigarea vederii.

„Este una dintre cele mai sigure intervenţii chirurgicale din medicină. Riscurile sunt minime atunci când procedura este realizată corect şi sunt respectate indicaţiile postoperatorii”, a precizat oftalmologul, care a mărturisit că după operaţie, „pacienţii redescoperă claritatea vederii, culorile devin mai intense, iar independenţa lor creşte considerabil.”

Cea mai mare teamă a persoanelor care suferă de cataractă este operaţia, dar medicul le explică pas cu pas procedura şi îi asigură că scopul intervenţiei este îmbunătăţirea vederii, nu pierderea ei.

Mai mult, în funcţie de tipul de cristalin artificial ales, mulţi pacienţi pot renunţa complet sau parţial la ochelari. Cristalinul artificial nu se opacifiază. „În unele cazuri apare o opacifiere secundară, tratabilă rapid cu laser”, a subliniat dr. Babalâc.

Un caz care l-a impresionat pe medic

Dr. Babalâc îşi aminteşte un pacient care ajunsese să nu mai poată ieşi singur din casă din cauza vederii slabe. „După operaţie, primul lucru pe care l-a spus a fost că poate vedea clar feţele celor dragi. Dacă înainte de intervenţie, depindea de familie pentru activităţi simple, după operaţie, şi-a recăpătat autonomia. Emoţia şi lacrimile de bucurie din primele momente în care pacientul a văzut clar sunt de neuitat,” a povestit medicul.

Pentru oftalmologul care l-a operat, lecţia este profundă: „Vederea înseamnă mai mult decât funcţie medicală – înseamnă libertate, siguranţă şi demnitate.” Mesajul medicului către pacienţii care amână consultul oftalmologic, sperând că situaţia se va rezolva de la sine este „să nu le fie teamă. Cataracta este tratabilă, iar intervenţia chirurgicală poate reda vederea şi calitatea vieţii. Cu un consult la timp şi tratamentul potrivit, claritatea vederii poate fi recâştigată — iar odată cu ea, independenţa şi bucuria de a trăi activ”.

(Articol susţinut de MedLife)

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor