Mercato: Dani Ceballos părăseşte Real Madrid

Mercato: Dani Ceballos părăseşte Real Madrid

Clubul spaniol Real Madrid a anunţat vineri că, de comun acord, înţelegerea cu internaţionalul iberic Dani Ceballos a fost încheiată şi mijlocaşul este liber de contract.

"Real Madrid CF şi Dani Ceballos au convenit de comun acord să pună punct contractului dintre cele două părţi. Dani Ceballos este jucător al lui Real Madrid din 2017, într-una dintre cele mai de succes perioade din istoria noastră. În cele şapte sezoane petrecute la prima echipă, a jucat 215 meciuri şi a câştigat 16 titluri: 3 Cupe Europene, 4 Cupe Mondiale ale Cluburilor, 3 Supercupe UEFA, 2 titluri La Liga, 1 Copa del Rey şi 3 Supercupe ale Spaniei. Real Madrid îi mulţumeşte lui Dani Ceballos pentru angajamentul şi munca asiduă depuse în perioada petrecută la club şi îi urează lui şi familiei sale tot binele în acest nou capitol din viaţa lor. Real Madrid este şi va fi întotdeauna casa lui", scrie în comunicatul publicat de Los Blancos.

Dani Ceballos (29 de ani) era sub contract cu Real Madrid până în 2027, iar acum a devenit jucător liber.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor