Zeci de avocaţi au protestat luni, la Curtea de Apel Bucureşti, faţă de condamnarea avocatului Robert Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa, ei având mai multe pancarte pe care scria “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, „Garantarea libertăţii exercitării profesiei”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Zeci de avocaţi au participat luni la un protest în interiorul Curţii de Apel Bucureşti, aceştia fiind nemulţumiţi de condamnarea unui coleg, este vorba de avocatul Robert Mihăiţă Roşu, care trebuie să ispăşească o pedeapsă de cinci ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa. 
Avocaţii aveau pancarte pe care scria: “Tratarea părţilor şi avocaţilor cu respectarea demnităţii umane”, “Alinierea justiţiei penale la rule of law”, “Interzicerea identificării avocatului cu clientul”, “Motivarea hotărârii la data pronunţării”,” #AlăturideRobert”, “Respectarea prezumţiei de nevinovăţie”, “Garantarea libertăţii exercitării profesiei”  , “Avocaţii nu vor fi identificaţi cu clienţii sau cu cauzele clienţilor atunci când îşi exercită atribuţiile lor profesionale” (Articolul 18 al Principiilor de bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al optulea al Naţiunilor Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentului Delincvenţilor, Havana, Cuba 27 august – 7 septembrie 1990)”. 
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
 
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a reacţionat la sfârşitul săptămânii trecute după condamnarea avocatului Mihăiţă Roşu în dosarul Ferma Băneasa, calificând drept inacceptabilă ”represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultaţiile şi susţinerile făcute în calitate de reprezentant”. UNBR anunţă că va sesiza Inspecţia Judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii pentru a verifica felul în care au fost administrate probele în această cauză. 
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reacţionat după ce Uniunea Naţională a Barourilor din România şi-a manifestat dezacordul faţă de condamnarea avocatului, precizând că discursul public la adresa serviciului public al justiţiei ar trebui să se caracterizeze prin rigoare, echilibru şi o minimă echidistanţă din partea tuturor persoanelor implicate.
 
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat joi verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la şapte ani de închisoare, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prinţul Paul – trei ani şi patru luni, iar avocatul Robert Mihăiţă Roşu - cinci ani. De asemenea, jurnalistul Dan Andronic a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. ICCJ i-a obligat pe cei condamnaţi la plata mai multor sume de bani, iar terenurile revin statului român.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.