Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat, joi, la cinci ani şi şase luni de închisoare în urma contopirii a două pedepse pentru fapte de corupţie, date de instanţe în 2014 şi 2016. Sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul Vaslui l-a condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, pentru mai multe fapte de corupţie, în urma contopirii a două pedepse, una de cinci ani, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, şi una de trei ani şi zece luni, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.

În fapt, magistraţii vasluieni au admis cererea formulată în instanţă de către Relu Fenechiu, în prezent deţinut în Penitenciarul Vaslui.

Judecătorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor atât în ianuarie 2014, în dosarul ”Transformatorul”, cât şi în noiembrie 2016, în speţa în care, în calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firmă de software pentru "sprijinul promis şi acordat în câştigarea şi derularea unor proiecte” derulate de Ministerul Justiţiei şi o societate farmaceutică, cu acţionar majoritar Ministerul Sănătăţii.

Practic, magistraţii Tribunalului Vaslui au reţinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul ”Transformatorul”, căreia i-au adăugat un spor de şase luni, pedeapsa care a rezultat fiind de cinci ani şi jumătate.

Sentinţa dată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, putând fi contestată în termen de trei zile, potrivit hotărârii pronuţate de instanţă în 9 martie.

Relu Fenechiu a fost condamnat iniţial de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul ministru al Transporturilor a fost găsit vinovat de instanţă pentru că, în perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.