O bătrână de 80 de ani din judeţul Vaslui a fost condamnată, joi, la cinci ani de închisoare pentru omor, după ce ar fi ucis în bătaie un bărbat cu 22 de ani mai tânăr, care a vrut să o violeze în timp ce se afla la băut în locuinţa femeii cu un fiu al acesteia. Sentinţa instanţei nu este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe Profira Angheluţă, din comuna Tăcuta, la cinci ani de închisoare cu executare pentru omor, fiind acuzată că şi-a ucis cu consătean care ar fi încercat să o violeze în urmă cu un an şi jumătate.

Instanţa a obligat-o pe femeie să achite cheltuielile de judecată în valoare de 3.000 de lei, sentinţa nefiind definitivă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului Tribunalului Vaslui, bătrâna de 80 de ani l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe bărbatul de 56 de ani, după ce acesta s-a împiedicat şi a căzut în curtea locuinţei femeii.

În urma loviturilor primite, bărbatul a murit în foarte scurt timp, fără a mai putea fi salvat de către echipajul medical solicitat la faţa locului. Anterior crimei, bărbatul ar fi început să o mângâie pe bătrână şi să o tragă de fustă, într-un moment în care cei doi rămăseseră singuri în casa femeii. Fiul acesteia era plecat să cumpere o sticlă de băutură, lăsându-l pe consăteanul său să-l aştepte în locuinţa mamei sale. În acel moment, bărbatul de 56 de ani s-ar fi năpustit asupra femeii, potrivit declaraţiei dată de aceasta anchetatorilor, cu scopul de a o viola. Lovită de mai multe ori cu pumnii, bătrâna a reuşit să scape şi să iasă din locuinţă pentru a striga după ajutor. Bărbatul a ieşit după bătrână, însă s-a împiedicat în curte din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Profitând de situaţie, femeia a început să-l lovească pe agresor până când acesta nu a mai mişcat. Ulterior, a sosit şi fiul bătrânei, care a anunţat Ambulanţa, însă echipajul medical a constatat decesul bărbatului de 56 de ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.