Angajatul unei bănci din judeţul Vaslui a fost trimis în judecată pentru delapidare şi fals în înscrisuri publice, după ce ar fi prejudiciat instituţia cu aproape 200.000 de lei, prin contractarea unor credite în numele a 32 de clienţi sau retragerea de numerar în numele altor opt clienţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a trimis în judecată un angajat al Băncii Cooperatiste ”Peneş Curcanu” Vaslui, filiala Şuletea, pentru delapidare şi fals în înscrisuri, după ce, prin falsificarea unor documente, şi-ar fi însuşit din conturile instituţiei suma de 197.359,24 de lei.

Astfel, susţin procurorii, bărbatul a contractat credite fictive în numele a 32 de clienţi ai băncii. Pe înscrisurile contabile, angajatul unităţii de creditare a efectuat lichidări şi desfiinţări de depozite în numele clienţilor, a semnat în fals cererile acestora şi ordinele de plată privind ridicarea sumelor, pe care apoi şi le-a însuşit. De asemenea, în cazul a opt clienţi a retras sume de bani din conturile bancare curente.

Cei aproape 200.000 de lei au fost însuşiţi de către Nicuşor Cimpoeşu în perioada 2004 - 2012, interval în care a falsificat 117 înscrisuri oficiale şi a întocmit 71 de acte materiale de delapidare. Toate aceste falsuri au fost descoperite în anul 2012, în urma unui control financiar intern făcut la filiala bancară din Şuletea.

Nicuşor Cimpoeşu era angajat al Băncii Cooperatiste ”Peneş Curcanu” Vaslui din 1998 şi avea ca atribuţii de serviciu efectuarea de operaţiuni de încasarea şi plată din casă. 

Dosarul de delapidare şi fals în înscrisuri oficiale va fi pus pe rolul instanţei Judecătoriei Bârlad.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.