Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni, referindu-se la OUG privind contestaţia în anulare, că o astfel de contestaţie va fi făcută de cei care din 2014 au fost condamnaţi de complete nelegal constituite, precizând însă că sunt vizate atât condamnările, cât şi achitările.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Contestaţia în anulare va putea fi formulată de către cei care din 2014 încoace au fost condamnaţi de complete nelegal constituite", a precizat ministrul Justiţiei, subliniind însă că "atenţia ar trebui să se îndrepte cel puţijm în egală măsură şi  spre cei care au generat acest eveniment juridic extrem de neplăcut,  nerespectând prevederile imperative ale legii şi am ajuns în situaţia în care timp de aproape patru ani de zile completele  de cinci judecători au fost  nelegal constituite".

"La Ministerul Justiţiei avem un astfel de draft de Ordonanţă de Urgenţă. Doamna prim-ministru va decide dacă şi când poate fi adoptată o astfel de OUG", a afirmat Toader, explicând că, pentru a fi adoptată, va respecta normele de tehică legislativă privind tarnsparenţa decizională, solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi a avizului CSM, funcţie de care se va decide conţinutul final al proiectului de act normativ.

"Trebuie să asigurăm accesul cetăţeanului la un  proces echitabil, care înseamnă ca şi cel trimis în judecată să fie condamnat de către un judecător competent, pe de o parte, şi de o instanţă legal constituită, de cealaltă parte", a argumentat ministrul Justiţiei.

"M-am referit la toate cauzele pronunţate de către complete nelegal constituite şi nu doar la cauzele în care cei judecaţi au fost condamnaţi. Condamnaţi sau achitaţi, procesele desfăşurate în faţa uneor complete nelegal constituite vor trebui să urmeze acelaşi regim. O stare de aşteptare vor avea cei condamnaţi, sperând la o altă soluţie dar, în opinia mea, pot şi trebuie să fie procupaţi şi cei achiitaţi de complete nelegal constituite. În situaţia aceasta poate face contestaţie cel care l-a trimis în judecată , procurorul", a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat duninică, la România TV că ministerul a elaborat proiectul de OUG prin care se vor putea contesta sentinţele date de completurile de cinci judecători constituite nelegal. Toader a susţinut că o opţiune similară există şi în cazul dosarelor bazate pe protocoalele secrete între Ministerul Public şi SRI.

Ministrul a precizat că este vorba despre o ordonanţă de urgenţă pentru "repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegale", iar aceştia vor putea face contestaţie în anulare.

"Avem pregătită OUG pentru repunerea în termen a tuturor celor care au fost condamnaţi de către complete nelegal constituite şi vor putea face contestaţie în anulare, repuşi fiind în termen prin ordonanţă, iar instanţa, în complet legal constituit, îi va judeca şi dacă vor fi vinovaţi, vor plăti", a declarat ministrul Justiţiei, conform romaniatv.net.

De asemenea, ministrul Justiţiei a mai spus că o variantă similară există şi în cazul dosarelor întocmite în baza protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, asupra cărora s-a pronunţat Curtea Constituţională.
 
 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.