Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie organizează, miercuri, tragere la sorţi pentru desemnarea unui membru titular pentru Completul de 5 judecători, după pensionarea lui Ionuţ Matei. Judecătoarea Tatiana Lucia Rog a fost desemnată membru titular al acestui complet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - "În urma tragerii la sorţi care a avut loc la data de 26 mai 2021, orele 13.00, la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Secţiilor Unite, doamna judecător Rog Tatiana Lucia, din cadrul Secţiei Penale, a fost desemnată membru titular pentru Completul de 5 judecători – Penal 2 – 2021", a anunţat ICCJ.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”La data de 26 mai 2021, orele 13.00, Sala Secţii Unite va avea loc desemnarea, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, a unui membru titular pentru Completul de 5 judecători Penal 2 - 2021, în locul domnului judecător Ionuţ Mihai Matei, care va fi eliberat din funcţie, prin pensionare, la data de 1 iunie 2021”, a transmis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 
 
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind pensionarea judecătorului Ionuţ Matei. 
 
Matei a făcut parte din completul care a decis condamnarea Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, dar şi din completul care l-a condamnat pe Adrian Năstase. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.