Ministerul Justiţiei a transmis, miercuri, că Parchetul European a fost de acord cu toate propunerile de procurori pe care le-a transmis România, astfel că avem deja primii 6 procurori europeni delegaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”România are, de astăzi, 10 februarie, primii 6 procurori delegaţi la Parchetul European (EPPO). Colegiul Parchetului European a fost de acord cu toate propunerile transmise de Ministerul Justiţiei, ca urmare a procedurii de selecţie din 29 ianuarie. Avem, aşadar, la nivel naţional, instrumentele necesare sprijinirii acestui nou organ independent al Uniunii Europene, singurul organ european cu atribuţii de urmărire penală”, a transmis, miercuri, Ministerul Justiţiei. 
 
Sursa citată a precizat că dn acest moment atenţia va fi concentrată pe ”aplicarea prevederilor legale, pe măsurile instituţionale, bugetare şi de pregătire profesională a tuturor celor care, direct sau indirect, vor sprijini EPPO în misiunea acestuia”. 
 
”România a fost printre primele state care au susţinut înfiinţarea Parchetului European, atât în procesul de negociere a Regulamentului EPPO, cât şi în etapele de operaţionalizare a noului organ jurisdicţional al Uniunii. EPPO va avea un rol esenţial, inclusiv din perspectiva consolidării statului de drept în Europa, în combaterea infracţiunilor ce pot afecta interesele financiare ale Uniunii Europene. Activitatea operaţională a EPPO este preconizată a începe în curând”, a mai transmis Ministerul Justiţiei. 
 
Instituţia precizează că misiunea Parchetului european va fi cu atât mai importantă în perioada următoare, când vor fi disponibile fonduri semnificative din bugetul pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027, în sumă de 1074.3 miliarde EUR, şi din pachetul de redresare post-pandemic Next Generation EU, în valoare de 750 miliarde EUR.
 
Cei şase procurori sunt: 
 

Nr. Crt.

Nume Prenume

Parchet

1.

Dana-Manuela ANA

Direcţia Naţională Anticorupţie

2.

Dana-Cristina BUNEA

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

3.

Camelia-Elena GRECU

Direcţia Naţională Anticorupţie

4.

Constantin IRINA

Direcţia Naţională Anticorupţie

5.

Florin Bogdan MUNTEANU

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi

6.

Jean-Nicolae UNCHEŞELU

Direcţia Naţională Anticorupţie

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.