Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat în 13 mai la 10 ani şi 8 luni de închisoare pentru fapte de corupţie, a fost reţinut în Atena. Oprescu a fost prins în urma "activităţilor investigative şi de cooperare poliţienească", a transmis Poliţia Română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - "La data de 17 mai a.c., în urma activităţilor investigative şi de cooperare poliţienească, efectuate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Operaţiuni Speciale, Direcţia de Investigaţii Criminale, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, în colaborare cu Centrul SELEC şi poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din Atena, au depistat, în zona oraşului Atena, un bărbat, de 70 de ani, urmărit la nivel internaţional", a anunţat Poliţia Română.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, după ce, în 13 mai, a fost condamnat definitiv, la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, abuzul în serviciu şi spălarea banilor.
 
El a fost condus la sediul autorităţii judiciare competente, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Surse judiciare au declarat pentru News.ro că Oprescu a fost reperat în Atena.

Aceleaşi surse afirmă că fostul edil al Capitalei a fost preluat de autorităţile elene.

Oprescu a fost dat în urmărire după ce a fost condamnat definitiv în 13 mai de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie.

De asemenea, alte două persoane condamnate în acelaşi dosar au fost date în urmărire, Popa Cornel Bogdan, fost şef al Administraţei Cimitirelor, şi omul de afaceri Romeo Albu.

Instanţa a mai decis să ia măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat pe strada Herăstrău din Bucureşti, cumpărat de Sorin Oprescu prin Adriana Elena Nica. De asemenea, au mai fost confiscate de la fostul primar general sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro. 

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut sechestrul asigurator asupra unei case şi unui teren din Ciolpani, care îi aparţin lui Sorin Oprescu.

Potrivit DNA, Oprescu este acuzat că a primit 25.000 de euro la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, care la rândul său este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

“La data de 5 septembrie 2015, inculpatul Oprescu Sorin Mircea în calitate de primar al municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Popa Bogdan Cornel şi Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Prin această conduită, primarul Municipiului Bucureşti nu a făcut altceva decât să «valideze» activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii Stanca Cristian şi Popa Bogdan Cornel, dar şi menţinerea acestuia din urmă în funcţia de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, cu luarea în considerare a posibilităţii numirii sale ca director la ALPAB, deşi ştia că acesta comite infracţiuni de corupţie”, au afirmat procurorii în rechizitoriu.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.