Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit miercuri ICCJ, decizia fiind definitivă. Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, după decizia ICCJ privind colaborarea sa cu Securitatea, că a luat notă de decizie, anunţând că va face demersurile legale la CEDO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, miercuri, recursul lui Traian Băsescu la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care hotărâse în 2019 că fostul preşedinte al României a fost colaborator al Securităţii. Hotărârea ÎCCJ este definitivă. 
“Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal”, a anunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia magistraţilor este definitivă. 
În urma acestei decizii, Băsescu ar putea să-şi piardă beneficiile care decurg din calitatea de fost preşedinte, conform unei legi promulgate în octombrie2021 şi care prevederetragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, în cazul existenţei unor dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Conform acestei legi, nu beneficiază de prevederile referitoare la drepturile acordate persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.
Potrivit Legii nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:

a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;

c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat în septembrie 2019 calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat în mai 2019 la Curtea de Apel Bucureşti.

Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu ”sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.
De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat informări sub numele de cod Petrov.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator. El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.