Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) anunţă că a cerut, la întâlnirea de luni cu premierul pe tema OUG 7, odificarea sau eliminarea mai multor articole, între care cele privind accederea la Parchetul General şi la ICCJ. "UNJR constată cu satisfacţie că principiul separării carierelor, susţinut de UNJR, dar contestat acerb, inclusiv prin proteste stradale, în timpul dezbaterilor parlamentare din 2017-2018 de o parte a sistemului, este acum apărat tot prin proteste chiar de cei care iniţial s-au opus introducerii acestuia în lege. Ne aşteptăm că Guvernul să ţină cont de propunerile pe care atât UNJR, cât şi ceilalţi participanţi la dialog le-au făcut pentru îmbunătăţirea OUG 7/2019, precum şi să respecte principiile cooperării loiale şi transparenţei decizionale", arată Uniunea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UNJR a solicitat, la întâlnirea de la Guvern iniţiată de premierul Viorică Dăncilă, pe tema OUG 7/2019, modificarea sau eliminarea mai multor articole, între care cel referitor la accederea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Poziţia UNJR a fost de revenire la vechimea de 18 ani pentru a accede la PICCJ, aşa cum s-a stabilit în Parlament, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Uniune.

"În condiţiile în care salarizarea judecătorilor şi procurorilor este egală în funcţie de grad, se impune ca şi condiţiile de vechime în promovare să fie identice. Pentru promovarea în funcţia de judecător la ÎCCJ a rămas prevăzută vechimea de 18 ani. Nu se justifică vechimile diferite pentru grade profesionale similare”, a arătat UNJR în punctul de vedere trimis Guvernului.

În ceea ce priveşte condiţiile pentru accedere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, UNJR a solicitat revenirea la forma anterioară a legii, aşa cum a fost adoptată de Parlament, arătând că textul încalcă principiul separării carierelor: "Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecatorilor".

"Profesia judecătorilor este diferită de cea a procurorilor, deoarece în timp ce judecătorii înfăptuiesc justiţia, procurorii sunt participanţi în proces, contribuind la înfăptuirea ei. Este imperativ, de aceea, ca accederea la cea mai înaltă instanţă din România să se facă de judecători ce au dobândit experienţă cerută de lege strict în această profesie. În plus, a existat o perioadă în care foştilor procurori DNA şi DIICOT li s-au recunoscut gradul de ÎCCJ, chiar dacă, în realitate, aveau grad de tribunal sau judecătorie. O parte din aceşti procurori s-au transferat apoi judecători direct la curţi de apel. Modificarea din OUG, prin urmare, le deschide din nou acestora accesul la instanţe superioare şi ÎCCJ, fără să fi trecut prin celelalte grade de jurisdicţie şi fără ca aceşti procurori să parcurgă examenele de promovare indispensabile pentru judecători pentru a accede la un grad profesional superior", a argumentat UNJR.

UNJR a mai cerut revenirea la forma anterioară a legii şi în privinţa condiţiilor pentru numirea în funcţiile de conducere din parchete, având în vedere că prin OUG se modifică competenţa de avizare a propunerilor pentru ocuparea funcţiilor de cel mai înalt grad în parchete, aceasta trecând de la Secţia pentru procurori la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, şi se conferă posibilitatea unui judecător care a fost procuror să devină şef într-un parchet.

"Ambele modificări reprezintă o încălcare gravă a separării carierelor, ce nu poate fi acceptată. Pe de altă parte, acest text încalcă grav statutul constituţional al judecătorilor. Aceştia sunt independenţi şi se supun numai legii, pe când procurorii, inclusiv procurorii şefi, îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiţiei. Un judecător nu poate fi în acelaşi timp independent, supus numai legii, şi procuror aflat sub control ierarhic şi sub autoritatea ministrului justiţiei! Este o incompatibilitate absolută.  O altă problemă este legată de renunţarea cu totul la un minim de vechime cerut pentru numirea în aceste funcţii de conducere. Este complet iraţional că, pentru a fi de exemplu Procuror General la nivelul curţii de apel legea să pretindă minim 10 ani vechime, dar pentru funcţiile ierarhic superioare, astfel de condiţii să nu existe”, a arătat UNJR.

Referitor la delegarea în funcţiile din parchetele unde poziţiile sunt ocupate prin numirea de către preşedintele României, deşi nu a propus un text concret de modificare, poziţia UNJR a fost că "pe de o parte textul ordonanţei nu rezolvă problemă abuzului de delegări, iar pe de altă parte crează o nouă problemă, prin adăugarea riscului creării unor blocaje în activitatea acestor parchete în cazul întreruperii intempestive a mandatului (deces, demisie, revocare, etc.)".

Astfel, UNJR a propus găsirea unei formule echilibrate, care să asigure atât dezideratul ca aceste funcţii de conducere din parchete să fie ocupate prin numire, conform legii, cât şi să asigure continuitatea activităţii în parchete în situaţia în care funcţia ocupată prin numire devine vacanţă.

De asemenea, în ce priveşte condiţia bunei reputaţii, UNJR a solicitat revenirea la formă anterioară a textului.

"Excluderea condiţiei bunei reputaţii ca şi motiv pentru eliberarea din funcţie a fost susţinută de UNJR cu ocazia modificării legilor justiţiei în Parlament. Îndeplinirea condiţia bunei reputaţii este verificată la intrarea în magistratură. Din momentul în care candidaţii, odată verificaţi a avea bună reputaţie, devin judecători sau procurori, ei se supun normelor ce reglementează profesia, fiind răspunzători pentru abateri prin intermediul răspunderii disciplinare. În cadrul acestei proceduri beneficiază de toate garanţiile referitoare la dreptul la apărare, condiţie care nu este respectată de o procedură extrem de laxă şi subiectivă, cum este aceea a bunei reputaţii. Cu alte cuvinte, există deja un remediu pentru sancţionarea magistraţilor şi menţinerea bunei lor reputaţii, un nou filtru fiind excesiv şi periculos prin arbitrariul permis. De altfel, caracterul lax al acestui termen a permis folosirea să arbitrară în trecut, cu atât mai mult impunându-se eliminarea sa", a susţinut UNJR.

Potrivit UNJR, reglementările privind procurorul ierarhic superior la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie au dat naştere unor interpretări diferite, unii susţinând că de fapt acest articol este o preluare a unor prevederi deja existenţe în Codul de procedură penală, alţii susţinând că, într-o interpretare, s-ar putea spune şi că actele, măsurile sau soluţiile procurorului şef al SIIJ nu pot fi supuse controlului de un procuror ierarhic superior.

Fără a veni cu un text anume, UNJR a propus modificarea articolului tocmai pentru a nu lasă loc unor astfel de interpretări diferite.

Referitor la prevederile că Plenul CSM, precum şi colegiile de conducere ale ÎCCJ şi instanţelor nu pot adopta regulamente sau hotărâri prin care se adaugă la lege, UNJR a susţinut eliminarea lor ca superflue, întrucât reiau un principiu de drept, anume că prin acte infralegale nu pot fi modificate sau completate legi.

"Mai mult, aceste prevederi pot duce în practică la blocaje punctuale, cum ar fi situaţiile în care colegiile de conducere dispun cu privire la componenţa completelor în situaţii excepţionale – modificarea componenţei unor complete sau chiar desfiinţarea unor complete din motive legate de transferul, boală etc. a judecătorilor ce îl compun", a arătat UNJR.

În ce priveşte abrogarea termenului de decădere pentru efectuarea verificării prealabile de către Inspecţia Judiciară, în contextul în care prin OUG 7/2019 s-au modificat câteva articole din Legea 317/2004 privind Inspecţia Judiciară, UNJR a solicitat şi abrogarea art. 45 alin. (7) din Legea 317/2004, care prevede că "Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decaderii".

"Acest text s-a omis a fi scos din lege în Parlament şi crează probleme pentru toate acţiunile disciplinare. Faptul că inspectorii nu se încadrează în termenele prevăzute de lege pentru verificarea prealabilă nu poate avea că sancţiune decăderea! E ca şi cum ai decădea un judecător din termenul de motivare a unei hotărâri”, a spus UNJR în punctul de vedere trimis Guvernului.

 UNJR rămâne ferm dedicată tuturor eforturilor şi acţiunilor pentru consolidarea statului judecătorilor.

"În acest sens, UNJR constată cu satisfacţie că principiul separării carierelor, susţinut de UNJR, dar contestat acerb, inclusiv prin proteste stradale, în timpul dezbaterilor parlamentare din 2017-2018 de o parte a sistemului, este acum apărat tot prin proteste chiar de cei care iniţial s-au opus introducerii acestuia în lege. Ne aşteptăm că Guvernul să ţină cont de propunerile pe care atât UNJR, cât şi ceilalţi participanţi la dialog le-au făcut pentru îmbunătăţirea OUG 7/2019, precum şi să respecte principiile cooperării loiale şi transparenţei decizionale. UNJR rămâne în continuare fidelă principiului cooperării loiale între puteri, urmând ca şi pe viitor să contribuie prin poziţiile şi expertiza sa, în limitele permise de Constituţie, la îmbunătăţirea cadrului legislativ ce vizează organizarea justiţiei şi statutul judecătorilor", mai arată Uniunea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.