Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, susţine că ICCJ ar fi trebuit să pună în aplicare modificările la legea de organizare judiciară iar complete de judecată de cinci judecători să fie trase la sorţi în baza unei legislaţii din anul 2014 Greblă susţinând că într-o discuţie informală cu ministrul Justiţiei a aflat că acesta susţine punctul de vedere al Guvernului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ICCJ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Puterile statului trebuie să lucreze loial între ele, astfel încât să nu existe conflicte fie pozitive fie negative de natură constituţională. Un alt aspect este respectarea principiului legalităţii care guvernează desfăşurarea procesului judiciar în România”  a spus Toni Greblă, care a suţinut în faţa judecătorilor CCR punctul de vedere al Guvernului la dezbaterea privid existenţa unui posibil conflict de natură constituţională între Parlament şi Curtea Supremă de justiţie în eea ce priveşte tragerea la sorţi a componenţei completurilor de cinci magistraţi de la această instanţă.  

În acest context, întrebat dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit să pună în aplicare modificările iar completele de cinci judecători  să fie trase la sorţi în componenţa lor integrală, Greblă a răspuns: „Aşa cum prevede legea încă din februarie 2014.

Totodată, întrebat dacă  ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este de acord cu punctul de vedere al Guvernului în aceatsă privinţă, Toni Greblă a spus că Toader împărtăşeşte acelaşi punct de vedere.

„Din câte am discutat eu informal cu domnul ministru, susţine acelaşi punct de vedere având argumente temeinice în acest sens” a spus secretarul general al Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.