Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, vineri, că mulţi deţinuţi s-au plâns că li se amână eliberarea condiţionată fără motiv şi a precizat că va face verificări în acest caz.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am fost în multe penitenciare. Majoritatea deţinuţilor spun (...) că sunt amânaţi la liberarea condiţionată fără justificări temeinice, din punctul lor de vedere. Atunci am cerut şi primit scanate copiile tuturor hotărârilor judecătoreşti din ţară pronunţate de amânare faţă de deţinuţii aflaţi acum în penitenciar”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la conferinţa privind protecţia drepturilor deţinuţilor şi condiţiile de detenţie din România, organizată la Institutul Naţional de Statistică.

Toader a precizat că vor fi făcute verificări în acest sens, pentru a se stabili dacă este vorba despre o practică unitară.

"Vrem să vedem dacă, într-adevăr, este o practică unitară sau neunitară, dacă e o motivare în fapt sau în drept. Eu sper să fie totul în regulă, dar, la cerinţa lor şi la această nemulţumire, am spus că vreau să verific”, a mai spus ministrul.

La conferinţa despre protecţia drepturilor deţinuţilor şi condiţiile de detenţie din România participă şi judecătoarea Gabriela Baltag, membru în Consiliul Superior al Magistraturii, directorul Autorităţii 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.