Ministrul Justiţiei Tudorel Toader susţine că "atunci când va veni vremea” va practica din nou avocatura în domeniul Dreptului penal, spunând din nou că este greu de crezut că va redacta acte notariale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Subiectele juridice se transformă în dezbateri politice. Cineva făcea o comparaţie că domne, este o problemă, că trebuia un termen de un an de zile pentru formularea opţiunii. Legea privind judecătorii de la ICCJ prevede termen de un an de zile de la pensionare pentru opţiune. Legea CCR, cum a fost modificată în 2018 nu prevede un astfel de termen. În al doilea rând, este o chestiune prevăzută de lege, un drept prevăzut de lege, care nu presupune nicio marjă de apreciere din partea cuiva. Ai un drept şi atât. Titularul, beneficiarul dreptului poate să solicite sau nu valorificarea respectivului drept. Restul sunt doar discuţii”, a declarat miercuri ministrul Justiţiei Tudorel Toader, la ieşirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Întrebat de jurnalişti dacă estimează că în toamnă va redacta primele acte notariale, Toader a râs şi a atras atenţia că întrebarea este cu subînţeles. Ministrul a subliniat că „atunci când va veni vremea” va practica din nou avocatura în domeniul Dreptului penal.

"Întrebarea e alta, nu asta. Este greu de presupus că mă veţi vedea stând în cabinet şi redactând acte notariale. Structura mea profesională este în zona dreptului penal, avocatură am făcut numai în penal, iar când va veni vremea – acesta este răspunsul – voi face numai avocatură de penal”, a spus Toader.

Întrebat de asemenea dacă ia în calcul intrarea în polictă, Toader a spus că va răspunde „la vremea respectivă”.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem privind admiterea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, după ce o persoană fizică a depus un denunţ la Parchetul General, existând suspiciuni de abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a solicitat în luna august admiterea în Uniunea Notarilor Publici, fără examen, la Iaşi, lucru permis întrucât are calitatea de fost judecător al Curţii Constituţionale, ministrul cerând apoi suspendarea din Uniunea Notarilor, pentru a nu se afla în incompatibilitate. Ordinul prin care a fost pusă în aplicare decizia de admitere a solicitării lui Tudorel Toader, fiind instituit un post de notar la Iaşi pentru un judecător CCR, a fost emis o săptămână mai târziu, fiind semnat de secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Nicolae Liviu Popa.

Conform documentului, solicitarea ministrului, datată 10 august 2018, a fost înregistrată la Uniunea Notarilor Publici în data de 13 august. Toader solicită ca, imediat după numirea în Uniunea Notarilor să fie suspendat din funcţia de notar având în vedere incompatibilitatea cu funcţia de ministru.

El invocă recenta modificare a Legii CCR, intrată în vigoare în luna iulie, potrivit căreia, "după încetarea mandatului ca urmare a expirării termenului pentru care a fost numit, judecătorul Curţii Constituţionale poate opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen".

Ulterior, în Monitorul Oficial, a fost publicat Ordinul de modificare a Ordinului ministrului Justiţiei 1940/C/2018 privind actualizarea posturilor de notar public destinate judecătorilor de la ICCJ pentru 2018, fiind invocată Adresa 6007 din 14.08.2018 a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici prin care se solicită emiterea ordinului de modificare a numărului de posturi şi Hotărârea Consiliului Uniunii din 13.08.2018 "prin care se propune actualizarea numărului de posturi de notar public cu un post în localitatea Iaşi. circumscripţia Judecătoriei Iaşi. Camera Notarilor Publici Iaşi, destinat unui fost judecător al Curţii Constituţionale".

Prin urmare, numărul de 2589 de posturi de notar public - din care 2427 de notari publici în funcţie, 162 de notari publici suspendaţi - se suplimentează cu două posturi vacante destinate judecătorilor de la ICCJ şi un post vacant destinat unui judecător al Curţii Constituţionale".

Ordinul este datat 20 august 2018 şi este semnat de secretarul de stat Nicolae Liviu Popa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.