Tânărul care, drogat fiind, a provocat un accident la 2 Mai soldat cu moartea a două persoane, a fost trimis în judecată. Dosarul urmează să fie judecat de Judecătoria Mangalia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au declarat, miercuri, pentru News.ro, că Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Judecătoriei Mangalia.

De altfel, pe pagina Judecătoriei Mangalia a fost înregistrat acest dosar, dar deocamdată nu a fost stabilit niciun termen de judecată.

Procurorii au mai cerut şi prelungirea arestării preventive pentru Vlad Pascu cu încă 30 zile şi în acest caz urmând să fie stabilit un termen de către instanţă.

Vlad Pascu a condus un autoturism în data de 19 august, pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa şi alţi trei au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise, printre care cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar pe data de 20 august a fost arestat preventiv de către Judecătoria Mangalia, pentru 30 de zile. Măsura arestului preventiv a fost prelungită cu încă 30 de zile şi în luna septembrie.

De asemenea, într-un alt dosar, Vlad Pascu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, împreună cu părinţii săi, pentru trafic de droguri, pentru determinarea unei persoane să dea declaraţii mincinoase sau să nu prezinte probe şi pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consum de droguri. Acest dosar va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.