Administraţia Prezidenţială a publicat, duminică, sinteza sesizărilor trimise preşedintelui de către magistraţi, şi mai multe citate care arată presiunile şi atmosfera din sistem: ”Suntem ameninţaţi cu inspecţia judiciară, cu sancţionarea de către CSM”, „La CAB s-a instaurat frica”, ”ne spun că se vor asigura ei că nu avem ce să le facem, că sunt intangibili”. Aceştia spun că au primit mesaje de ameninţare şi ”să nu îndrăznim să ne solidarizăm sau să semnalăm ceva”.
În sinteza observaţiilor transmise de magistraţi şi alţi actori din sistemul judiciar privind funcţionarea justiţiei, independenţa magistraţilor şi mecanismele privind cariera magistraţilor sunt prezentate ”observaţiile de o gravitate ridicată care, în forma actuală şi pentru scopul prezentului Raport, este necesar să fie tratate cu deosebită atenţie, cu obligaţia de rezervă, dar şi cu recomandarea aprofundării lor, extinderii dialogului şi, acolo unde este cazul, sesizarea autorităţilor competente”.
Sinteza prezintă şi mai multe citate din aceste sesizări:
a) „favoruri” prin delegări/detaşări, „colegiile de conducere practic nu mai există”, „preşedinţii/vicepreşedinţii/preşedinţii de secţie sunt mici dumnezei”; „acest mecanism (n.n. al delegărilor şi detaşărilor) este perceput ca un sistem de recompense (...) şi ca instrument de îndepărtare a unor judecători”. Sunt relatate inclusiv situaţii verificabile prin demersuri ulterioare, precum: „preşedinta Curţii de Apel Bucureşti a aprobat delegarea, deşi se afla în perioada de interdicţie şi în ciuda faptului că persoana respectivă avea dosare rămase în pronunţare şi instanţa de la care a plecat a rămas la un deficit de 60%. Aceasta nu este o situaţie singulară, în care Curtea de Apel Bucureşti trece peste interdicţiile celor admişi direct în magistratură de a se transfera la alte instanţe, aprobând delegări pe care le prelungeşte succesiv până la expirarea celor 3 ani, urmând ca atunci să li se soluţioneze favorabil cererile de transfer. Mecanismul cu delegarea este mai facil pentru ca este complet lipsit de transparenţă”;
b) Existenţa unor „exemple concrete” de judecători detaşaţi la CSM de mai mulţi ani, promovări „dubioase” la CAB, numiri de şefi de secţie fără integrare anterioară;
c) „Suntem ameninţaţi cu inspecţia judiciară, cu sancţionarea de către CSM”, „La CAB s-a instaurat frica”, „nu te înscrii la concurs dacă nu ai chemare”, „candidaţii neagreaţi sunt descurajaţi sau eliminaţi”, „ne spun în şedinţă că se vor asigura ei că nu avem ce să le facem, că sunt intangibili”, „raportul IJ semnalizează soarta candidatului”, „suntem în teroare”, „ni se oferă direcţii clare pe tipuri de dosare”, „şedinţe de supunere şi denigrare”, „ne spuneau că vor urma pedepse şi cercetări”, „totul funcţionează pe principiul recompensă şi pedeapsă”, „preşedintele instanţei (...) este pus în funcţie de (...) membru CSM (...) răspunde bine la comenzi (...)”.
d) „Presiunea din interior este reală, iar mecanismele informale de influenţă funcţionează mult mai dur decât se vede din exterior”, „ai o cauză cu persoane influente te trezeşti că ţi se ia fără explicaţii şi ajunge la un parchet superior...iar după câteva luni afli că s-a clasat”, „Orice urmă de nesupunere poate duce oricând la retragerea delegării”;
e) Similar, poate fi amintită o relatare indirectă despre un apel telefonic atribuit unui membru CSM (nume indicat) către preşedintele unei instanţe, cu mesaj de tip condiţionare („dacă vei fi cuminte”) în cadrul unei proceduri vizând cariera magistratului;
f) „După comunicatul de presă au fost trimise mesaje printre noi. Mesaje de ameninţare. Să nu îndrăznim să ne solidarizăm sau să semnalăm ceva.”
g) „IJ (n.n. Inspecţia Judiciară) generează temere în rândul magistraţilor şi nu este percepută ca o instituţie cu funcţie de autoreglare a sistemului judiciar, ci ca un mijloc de presiune atât asupra magistraţilor în ansamblu (mijloc de disuasiune), dar şi asupra magistraţilor incomozi.”, „IJ are imaginea unui instrument folosit în scopul reducerii la tăcere a celor care nu sunt de acord cu opinia asumată de către CSM.”, „realitatea din sistem semnalează imaginea unei inspecţii autoritare care inspiră teamă”;
h) „evaluarea discreţionară a comisiei de evaluare constituite la nivelul curţii de apel”, „independenţa judecătorului poate fi ameninţată nu numai de factori din exterior, ci şi de ierarhia judiciară”;
i) „să înţelegeţi că sub aparenţa legalităţii se întâmplă lucruri grave”.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ”percepţiile recurente (exprimate de mai mulţi autori) converg spre semnalarea unui climat instituţional caracterizat prin instalarea fricii şi descurajarea exprimării critice în interiorul sistemului, coroborat cu opinia conform căreia accesul la funcţii de conducere sau promovare este condiţionat de conformare şi abandonării unui sistem meritocratic, bazat pe profesionalism şi responsabilitate, în detrimentul unui sistem bazat pe aprecieri şi decizii subiective, netransparente şi de conformare dar şi utilizării unor mecanisme contrar scopului prevăzut de lege sau prin deturnarea de la acest scop, cu obiectivul de a fideliza, recompensa ori de a sancţiona diferiţi magistraţi, menţinerii unor vulnerabilităţi ale magistraţilor, cauzate de factori extrinseci lor (volumul de muncă, resursele umane şi logistice – personal auxiliar, spaţii de lucru şi echipamente), ca în cazul neconformării la unele decizii ori direcţii ale conducerii să fie expuşi la iniţierea unei anchete disciplinare a unui rol al Inspecţiei Judiciare şi comisiilor de evaluare ca instrumente de semnalizare negativă a magistraţilor „incomozi”, iar nu ca mecanisme de prevenire, îndrumare şi corecţie şi pierderii atractivităţii profesiei şi, în special, a resursei umane prin pensionări ori demisii timpurii ale unor magistraţi competenţi, fără mecanisme eficiente de recuperare.
Potrivit observaţiilor unor magistraţi, reacţia imediată la nivelul conducerii sistemului de justiţie este relevantă, iar aceasta se reflectă prin cel puţin trei direcţii principale de acţiune:
- Sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la judecătorul Beşu în mai puţin de 24 ore de la difuzarea investigaţiei jurnalistice;
- Admiterea unei cereri de recuzare a judecătoarei Moroşanu, cerere bazată pe opiniile exprimate de aceasta de susţinere a magistraţilor care au fost intervievaţi în investigaţia jurnalistică;
- Iniţierea unui apel public la dialog în rândul magistraţilor, dar nu prin consultări efective, ci prin convocări interne ale conducerilor instanţelor de a colecta „alte probleme”, mecanism perceput de unii dintre magistraţi ca o tentativă de disciplinare şi aliniere a judecătorilor în spatele conducerii, exploatând prudenţa şi teama acestora de consecinţe administrative.
”Pornind de la aceste premise, unele observaţii percep tăcerea majorităţii magistraţilor nu ca achiesare la starea existentă ori ca lipsă de opinie, ci ca o strategie de autoprotecţie profesională, menită să evite polarizarea, represaliile sau compromiterea carierei. Astfel, tăcerea ar fi explicată prin vulnerabilităţi concrete şi cunoscute în sistem, precum restanţele în motivarea hotărârilor, utilizarea programului flexibil, erori inevitabile sub presiunea volumului de muncă, aspiraţii de promovare. Toate acestea sunt sau par a fi percepute drept pârghii informale de control, care descurajează formele de exprimare critică”, se arată în sinteză.
Sinteza poate fi citită AICI
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
