Sibiu: Bărbat care a ucis un consătean cu lovituri de secure şi apoi i-a incendiat cadavrul, reţinut

Sibiu: Bărbat care a ucis un consătean cu lovituri de secure şi apoi i-a incendiat cadavrul, reţinut

Un bărbat de 48 de ani, din judeţul Sibiu, care a ucis cu mai multe lovituri de secure un consătean şi apoi i-a incendiat cadavrul până la carbonizarea ei cvasicompletă a fost reţinut.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu anunţă, luni, urmărirea penală şi reţinerea unui bărbat, acuzat de omor şi profanare de cadavre.

"În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 08.07.2026, autorul în vârstă de 48 de ani, aflându-se împreună cu victima în vârstă de 60 de ani, în satul Gura Râului din judeţul Sibiu, a lovit-o de mai multe ori pe victimă cu un corp tăietor despicător (secure/topor) în zona capului şi în zona cervicală, provocând decesul acesteia, iar apoi a ars victima până la carbonizarea ei cvasicompletă", au precizat procurorii.

Aceştia precizează că, pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu - Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Sibiu.

Ancheta urmează să stabilească şi motivele gestului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră