Şeful Poliţiei oraşului Mizil, din judeţul Prahova, Marius Nicuşor Rotaru, a fost arestat preventiv, joi, în dosarul în care este acuzat, între altele, de trafic de minori, trafic de persoane, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual. Judecătorii au emis mandate de arestare preventivă pe numele altor trei persoane puse sub urmărire penală în acelaşi dosar.