Reprezentanţii societăţii civile în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) susţin că ”este inadmisibil să se recurgă la orice forme de condiţionare” în cadrul plenului şi anunţă că se opun retragerii de pe ordinea de zi a proiectelor referitoare la Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie. ”Este inadmisibil profesional ca unei autorităţi publice de rang constituţional, cum este CSM, să i se ceară ultimativ să nu aplice legea pentru raţionamentul că nu suntem de acord cu prevederile acesteia”, au transmis Victor Alistar şi Romeo Chelariu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii societăţii civile în cadrul CSM, Victor Alistar şi Romeo Chelariu, au transmis, marţi, un punct de vedere cu privire la boicotarea şedinţelor plenului CSM.

”Apreciem că este inadmisibil ca în desfăşurarea activităţii Plenului CSM să se recurgă la orice forme de condiţionare între membrii Consiliului, indiferent de forma şi de încadrarea acesteia. Conduita de boicotare a lucrărilor Plenului CSM este de natură a bloca funcţionarea unor instituţii ale sistemului judiciar ceea ce reprezintă încă un argument în plus pentru ca atribuţiile de numire şi revocare a unor magistraţi să nu fie date în competenţa exclusivă a Plenului”, au transmis, printr-un comunicat de presă, Victor Alistar şi Romeo Chelariu.

Potrivit acestora, solicitarea unor magistraţi de a fi scoase de pe ordinea de zi a şedinţei proiectele referitoare la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, este ”neîntemeiată şi nejustificată, îmbrăcând un pronunţat caracter politic şi nu juridic”.

”Plenul CSM are obligaţia de a îndeplini procedurile stabilite de legile în vigoare şi nu are dreptul să se derobeze de responsabilităţile tratate de lege. Eliminarea de pe ordinea de zi a punctelor care concretizează punerea în aplicare a prevederilor art. 883 şi art. 885 din Legea nr. 304/2004 actualizată este nelegală raportat la împrejurarea că există lucrările finalizate şi au fost înscrise pe ordinea de zi, moment de la care Plenul este obligat de lege să îşi îndeplinească obligaţiile în termenul legal. Este inadmisibil profesional ca unei autorităţi publice de rang constituţional, cum este CSM, să i se ceară ultimativ să nu aplice legea pentru raţionamentul că nu suntem de acord cu prevederile acesteia, ori pentru acela că trebuie aşteptate puncte de vedere cu valoare consultativă pentru legiuitor care prin ele însele nu înfrâng caracterul imperativ al legii”, au  mai transmis reprezentanţii societăţii civile în CSM.

Potrivit acestora, ”o asemenea abordare reprezintă un mesaj pentru magistraţi că pot să refuze să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu trasate de lege”

”În cazul de faţă sunt şi aspecte evidente de conflict de interese pentru unii membri ai Consiliului, fie şi dacă ar fi doar la nivel moral, precum şi elemente de opţiuni politice privind competenţa de legiferare, ceea ce este strict interzis în activitatea judiciară şi extrajudiciară a magistraţilor. Gestul de zilele acestea a însemnat şi sacrificarea intereselor instanţelor de la nivel de judecătorie prin afectarea legalităţii calendarului privind procedura de concurs în baza art.33 din Legea nr. 303/2004, în condiţiile în care aceste instanţe se confruntă cu un deficit semnificativ de personal, afectând astfel şi interesele justiţiabililor de a beneficia de un serviciu public de justiţie prompt şi eficient. În concluzie, ne opunem categoric eliminării respectivelor puncte de pe ordinea de zi a Plenului CSM care ar avea consecinţa încălcării prevederilor legale în vigoare şi obligaţiilor profesionale individuale şi colective. Susţinem fără echivoc că, aşa cum oricărui cetăţean i se solicită să respecte legile, obligaţia este valabilă şi pentru cetăţenii din magistratură care nu pot fi deasupra legii, ci în slujba ei”, au mai transmis Victor Alistar şi Romeo Chelariu.

Şedinţa plenului CSM în care urmau să fie validate rezultatele concursului pentru conducerea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, la care adjunctul secţiei, Adina Florea, s-a situat pe primul loc, a fost amânată din nou, luni, din cauză că nu s-a întrunit cvorumul. Prima amânare a şedinţei a avut loc joi.

Şapte dintre membri Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), doi judecători şi cinci procurori, cer amânarea oricăror discuţii despre Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie până după publicarea rapoartelor GRECO şi Comisiei de la Veneţia, invocând faptul că se cere desfiinţarea secţiei. Cei şapte au anunţat că în mod deliberat nu au participat la şedinţa plenului CSM de luni şi solicită traducerea rapidă şi publicarea rapoartelor, dar şi organizarea unei dezbateri pe tema existenţei secţiei speciale.

Comisia de la Veneţia a publicat, luni, o opinie în care face apel la autorităţile române să „limiteze drastic” folosirea ordonanţelor de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei. De asemenea, în document este criticată înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, care riscă să devină „un obstacol în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.