Inspecţia Judiciară anunţă că a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), început în luna iulie, precizând că a fost transmis marţi la DNA pentru formularea eventualelor obiecţii, termenul fiind 2 octombrie. Documentul va fi înaintat Secţiei pentru procurori a CSM, care va analiza rezultatele.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Inspecţia Judiciară a finalizat raportul privind rezultatele controlului la Direcţia Naţională Anticorupţie. Raportul a fost avizat cu observaţii de conducerea Inspecţiei Judiciare şi a fost transmis azi, 26 septembrie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea formulării eventualelor obiecţiuni”, anunţă Inspecţia Judiciară.

Termenul limită stabilit de inspectorii judiciari pentru formularea de obiecţiuni este 2 octombrie 2017, urmând, apoi, ca documentul să ajungă la Secţia pentru procurori a CSM, cae va analiza rezultatele.

Controlul Inspecţiei Judiciare a început în 17 iulie, la cererea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care a declarat, în 3 iulie, că lupta anticorupţie nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse, ci înseamnă prevenirea actelor de corupţie şi că, în calitate de ministru, nu vede numai partea pozitivă, ci şi pe cea negativă, cu oameni arestaţi, condamnaţi, care se dovedeşte ulterior că sunt nevinovaţi, ceea ce înseamnă o tragedie şi o pată neagră pentru justiţie. Toader a precizat că a solicitat Inspecţiei Judiciare o verificare de fond a activităţii manageriale de la DNA şi de la Parchetul ICCJ, insituţii care nu au mai fost evaluate de 10 ani.

"Cred că oarecum a venit vremea clarificărilor la DNA. Prin raportul acela pe care l-am prezentat destul de amplu referitor la anchetarea modului de anchetare a OUG 13 eu am tras un puternic semnal de alarmă vizavi de activitatea DNA şi am subliniat nevoia imperativă ca activitatea DNA să se desfăşoare în limite constituţionale. Susţinem cu toată convingerea continuarea luptei împotriva corupţiei, dar vă rog să reţineţi că lupta împotriva corupţiei nu înseamnă numai DNA, numai aplicare de pedepse şi condamnări deci, înseamnă în primul rând prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, urmând ca norma plenală să fie ultima soluţie", a declarat ministrul Justiţiei.

El a precizat că a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice activitatea managerială la DNA şi la Parchetul ICCJ, unde de zece ani nu au mai fost făcute evaluări.

"Am sesizat Inspecţia juidicară a CSM pentru a face evaluări de fond privind activitatea managerială la DNA, pe de o parte, şi la Ministerul Public, Parchetul ICCJ, pe de altă parte pentru că la cele două autorităţi nu au mai fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. (...) Zece ani de zile o instituţie să nu fie verificată, evaluată nu ştiu dacă este tocmai în regulă, motiv pentru care am sesizat Inspecţia Judiciară, verificările sunt în curs de desfăşurare, aştept cu interes concluziile evaluării", a afirmat ministrul.

Tudorel Toader şi-a exprimat speranţa că evaluările de management vor arăta "că nu avem o justiţie selectivă" şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.