Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune, într-un interviu acordat News.ro, că recentele atacuri ale fostului preşedinte Traian Băsescu asupra şefei DNA Laura Kovesi sunt de neînţeles din moment ce tot el a numit-o la şefia parchetului anticorupţie şi că ia acest lucru ca pe o "întunecare temporară a raţiunii, care se justifică numai prin implicarea, efectivă sau potenţială, în fapte penale".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebată despre declaraţiile din ultimele zile ale politicienilor, despre autodenunţul de marţi al deputatului Sebastian Ghiţă şi despre plângerile făcute procurorilor, Raluca Prună a răspuns: "Pentru mine este într-un fel surprinzător, într-un fel deloc, să văd că politicieni care au ocupat funcţii înalte în statul român, care au fost în poziţia de a face chiar propuneri şi chiar numiri la vârful magistraturii, vin acum şi îi contestă pe cei pe care i-au propus sau i-au numit. Şi atunci iau acest lucru că pe o întunecare temporară a raţiunii care se justifică numai prin implicarea în dosarele penale. Implicare efectivă sau, nu ştiu, potenţială. E păcat că lucrurile se întâmplă aşa şi eu sper că magistraţii care sunt atacaţi să nu se lase impresionaţi de acest lucru”.   

Ea a mai spus că atacurile la adresa Laurei Codruţa Kovesi s-au intensificat în ultimele luni, acest lucru explicându-se "numai prin faptul că DNA merge acum cu motoarele complet turate”.    

Despre acuzaţiile lui Traian Băsescu la adresa şefei DNA, Prună a spus că acesta îşi demolează toate realizările din timpul mandatelor.  

"Este regretabil pentru mine să văd un preşedinte care a setat agenda anticorupţie, lucru adevărat, cel puţin în primul său mandat, să-l văd acum că, din motive pe care nu le înţeleg, demolează toate premisele acestui mandat”, a completat Raluca Prună.  

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.  

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că avea informaţii, neînsoţite însă de probe, încă din 2014 despre un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat a Codruţei Kövesi, plagiat care ar fi fost muşamalizat de Sebastian Ghiţă şi Mihnea Costoiu, Băsescu susţinând totodată că, în 2016, actualul procuror-şef al DNA a ameninţat un demnitar că va fi arestat dacă se redeschide dosarul de plagiat.   

El a susţinut că unul dintre motivele pentru care nu a făcut denunţ la Parchet legat de modul în care Codruţa Kovesi şi-a obţinut doctoratul a fost formaţia sa profesională de marinar afirmând că, în cazul în care echipajul simţea că are un turnător la bord, de obicei vasul se întorcea din cursă cu un om mai puţin.  

Traian Băsescu a mai spus, la B1 TV, că în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, procurorul general de atunci, Codruţa Kovesi şi George Maior, director al SRI la acea vreme, s-au adunat la Gabriel Oprea pentru a discuta strategia de a-şi asigura păstrarea funcţiilor după alegerea noului preşedinte.   

Interviul acordat agenţiei de presă News.ro de către ministrul Justiţiei, Raluca Prună, va fi publicat joi.    

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.